„E un nou început”**

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Marian Drăgulescu a făcut să răsune de două ori imnul României
în sala O2. Două titluri mondiale, la sol și sărituri, care,
adăugate la cele șase pe care le deține, îi oferă un loc în loja
celor mai buni sportivi ai lumii. Extrem de modest, cu un zâmbet
timid, făcând cu greu față asaltului zecilor de jurnaliști,
„Marocanul” a vorbit, la venirea în țară, despre noua viață în
sportul căruia i-a scris istoria.

Cum e să câștigi, la 29 de ani, două titluri
mondiale?
Senzațional. Este bucuria de a ști că te bați cu cei mai tineri și
mai buni. Liniștea că ești acolo, în vârf. Mă bucur foarte mult, a
fost o surpriză pentru toată lumea care credea că am îmbătrânit și
sunt și eu acolo să fac act de prezență.

Ce înseamnă cele două medalii de aur?
Sunt fericit că am reușit să sparg gheața. De trei ani visez la o
medalie și în sfârșit s-a întâmplat. În plus, cele opt titluri
cucerite până acum mă ambiționează și mai mult.

Unde a fost mai greu?
La sol, pentru că este mult mai riscant, sunt mai multe elemente,
trebuie o acuratețe mai mare și se poate greși ușor. A fost cea mai
grea medalie a carierei.

„Îmi era dor de podium”

Este un motiv să continui?
Într-adevăr, mă motivează enorm. Nu știu acum dacă va fi Londra
2012, însă voi face gimnastică atât cât mă va ține sănătatea și îmi
va face plăcere. Dacă va fi ca acum, voi merge și la Olimpiadă. Îmi
place să cred că e un nou început pentru ce va urma.

Te-ai bucurat mai mult ca altădată…
Eram un pic mai fericit și mai liniștit. Îmi era dor de podium, de
toată acea atmosferă.

La sărituri ai fost relaxat…
Am mers la Mondiale cu multă încredere în mine. Dacă făceam o
greșeală la sol, probabil mă duceam cu teamă și la sărituri și era
o altă istorie.

Când ai simțit că ai medalie la sărituri?
Mi-am dat seama că am șanse de podium la a doua săritură, care e
mult mai tehnică decât prima. Când am intrat în masa de sărituri,
am simțit că va fi bine și că pot prinde podiumul.

Organizatorii ziceau că „tre­buie să te cheme Drăgulescu sau să fii
chinez să iei aurul”…
Serios? Nu știam. Mă bucură asta. Plecasem cu gândul să urc în
ambele finale, sol și sărituri, și să iau o medalie. Sincer, nu mă
așteptam să fie două și ambele de aur. Mă simt ca în
tinerețe.

Ce urmează?
Vor fi câteva concursuri, antrenamente, de mâine ne întoarcem în
sală. De sărbătorit o vom lăsa pe altă dată, timp este
destul.