Regretat la Steaua?** „Toată lumea e mulțumită la Vaslui! Știam ce joacă Urziceni”

Regretat la Steaua?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lăcătuș are două victorii din două meciuri la Vaslui și a urcat
pentru moment peste fosta lui echipă, Steaua! „Fiara” spune că
toată lumea este mulțumită la Vaslui. Antrenorul galben verzilor a
declarat că victoria de la urziceni a fost posibilă și pentru că
știa la perfecțiune jocul echipei lui Dan Petrescu.

„Din ce am discutat cu conducerea, toată lumea e mulțumită aici, la
Vaslui. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să avem o
continuitate de rezultate bune. Numai așa vom urca în clasament și
vom ajunge acolo unde ne dorim cu toții. Jucătorii sunt cei care
obțin rezultatele. Noi doar le explicam ce gândim despre jocul
adversarilor și să îi facem să fie pregătiți 100% în ziua jocului,
din toate punctele de vedere. Vasluiul are un lot valoros.
Important e că valoarea individuală a fiecăruia dintre ei să fie
cât mai ridicată în ziua jocurilor”,
a declarat Marius
Lăcătuș la Sport Total FM.

Vasluiul ar fi avut
viață grea cu Varga, Maftei și Bilasco pe
teren!


„A fost un meci echilibrat, se putea încheia cu orice rezultat. Am
reușit să profităm de ocaziile pe care le-am avut și încercăm să
urcăm cât se poate în clasament. Am pregătit meciul foarte bine,
știam ce joacă Unirea. Am reușit să ne adaptăm la condițiile
terenului și le-am spus jucătorilor că trebuie să marcam goluri
pentru a cuceri puncte. Jucătorii văd că înțeleg lucrurile pe care
le doresc de la ei și în meciurile oficiale le pun în practică, pe
cât se poate. Câteodată, mai greșesc, așa cum a fost la golul
primit din faza fixă. Nu mi-a picat prea bine, dar am trecut peste.
Odată cu întreruperea campionatului, am analizat jocul Unirii
Urziceni și cred că știam tot ce se poate despre adversarii noștri.
Poate rezultatul era mai greu de obținut cu toți jucătorii pe care
nu i-au avut: Maftei, Bilașco, Varga. Eram sigur că se vor baza
mult pe mingile lungi direct pe vârf și am reușit să contracarăm
această tactică. În momentul când am avut mingea am încercat să
avem o posesie bună, cu un ritm de joc crescut în jumătatea adversă
de teren
„, a mai spus antrenorul Vasluiului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kate Middleton, scenariul sumbru de care se temeau cu toții: 'E posibil să nu mai revină niciodată!'
Kate Middleton, scenariul sumbru de care se temeau cu toții: 'E posibil să nu mai revină niciodată!'
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a renunţat la afaceri
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a…
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa ei, a sunat la Poliție
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa…
A intrat în vigoare de la 1 IUNIE. Decizia care se aplică deja în TOATĂ ROMÂNIA
A intrat în vigoare de la 1 IUNIE. Decizia care se aplică deja în TOATĂ ROMÂNIA
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
×