„Cu Becali, Steaua nu are viitor”

Fanii steliști au cerut public ajutorul fostelor glorii în războiul dus contra lui Becali „AISS le cere tuturor gloriilor roș-albastre să se gândească dacă Steaua de azi are un viitor cu George Becali la conducere!". Cam așa a sunat apelul pe care suporterii roș-albaștri l-au făcut la adresa celor care au contribuit de-a lungul vremii la palmaresul clubului roș-albastru. Primul a reacționat Gabi Balint, care alături de Marius Lăcătuș a adus Cupa Campionilor în 1986. „Mă îndoiesc că Steaua va putea continua la un nivel înalt atât timp cât Becali e la conducere. Nu are viitor continuând în acest mod. La Steaua e nevoie de o altă imagine, de o schimbare", a spus fostul atacant. Acesta a fost susținut și de Emeric Ienei, fostul tehnician din ''86 al Stelei: „Echipa trebuie să iasă în evidență, nu o persoană.". Ultimul a vorbit Hagi, care are un conflict deschis cu Gigi Becali, dar a refuzat să-i pronunțe numele. „Este greu să vorbești despre situația în care a ajuns Steaua. Este inadmisibil ce se petrece în Ghencea. În România există foarte multă agresivitate verbală, sunt multe situații nelalocul lor", a fost reacția „Regelui".
„Cu Becali, Steaua nu are viitor"

Fanii steliști au cerut public ajutorul fostelor glorii
în războiul dus contra lui Becali

„AISS le cere tuturor gloriilor roș-albastre să se gândească dacă
Steaua de azi are un viitor cu George Becali la conducere!”. Cam
așa a sunat apelul pe care suporterii roș-albaștri l-au făcut la
adresa celor care au contribuit de-a lungul vremii la palmaresul
clubului roș-albastru.
Primul a reacționat Gabi Balint, care alături de Marius Lăcătuș a
adus Cupa Campionilor în 1986. „Mă îndoiesc că Steaua va putea
continua la un nivel înalt atât timp cât Becali e la conducere. Nu
are viitor continuând în acest mod. La Steaua e nevoie de o altă
imagine, de o schimbare”, a spus fostul atacant.
Acesta a fost susținut și de Emeric Ienei, fostul tehnician din ’86
al Stelei: „Echipa trebuie să iasă în evidență, nu o persoană.”.
Ultimul a vorbit Hagi, care are un conflict deschis cu Gigi Becali,
dar a refuzat să-i pronunțe numele. „Este greu să vorbești despre
situația în care a ajuns Steaua. Este inadmisibil ce se petrece în
Ghencea. În România există foarte multă agresivitate verbală, sunt
multe situații nelalocul lor”, a fost reacția „Regelui”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro