Merita Poli egalul?** Dovada atacului lui Mera la golul egalizator!

Merita Poli egalul?** Dovada atacului lui Mera la golul egalizator!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea a smuls un egal la Timișoara, dar oltenii au sărit
ca arși: Meritam victoria, a fost fault la atacul lui Mera! Silviu
Lung spune că a primit o lovitură urâtă și că fost lovit chiar de
mai multe ori. Vezi dovada atacului lui Mera asupra portarului
Craiovei!

„Am primit o lovitură destul de urâtă și îmi pare rău că
arbitrul nu a observat. A fost fault clar. Regulamentul spune că
portarul nu are voie să fie incomodat în careul de șase metri. Eu
nu numai că am fost incomodat, am fost și lovit și tras. Am prins
mingea, iar apoi am fost lovit tare. Îmi pare rău că din această
cauză am primit gol și nu am putut să venim cu cele trei puncte de
la Timișoara. Este păcat că o eroare de arbitraj ia din munca unei
echipe. Egalul este totuși un nou început pentru noi, am practicat
un joc bun și meritam să ne întoarcem cu cele trei puncte. Sperăm
să învingem în meciurile următoare”,
a declarat Lung
pentru Editie.ro

Trică a spus după meci că nu înțelege de ce este Poli așa lăudată:
„Suntem clar peste ei„, spune
Jose.

Adrian Mititelu se mulțumește și cu un
egal,
în timp ce Neagoe este supărat foc pe arbitrul
Bordean: „Jucătorii au plâns la
vestiare”

Marian Iancu s-a mulțumit să declare că nu
este mulțumit de echipă
, dar că nu are timp să se
certe cu jucătorii și staful tehnic

Universitatea Craiova cere explicații pentru delegarea lui Bordean.
Vezi comunicatul lui Mititelu:

In urma problemelor grave de arbitraj de la partida FC
Timisoara – Fotbal Club U Craiova, scor 1-1, din cadrul etapei a
8-a a Ligii I, ii solicitam public presedintelui Comisiei Centrale
a Arbitrilor, Vasile Avram, sa motiveze delegarea la centru a
arbitrului Marian Bordean, din Sibiu, la jocul mai sus mentionat si
cea de arbitru de rezerva a lui Ovidiu Hategan.

Cerem acest lucru, deoarece, inca din momentul in care am fost
anuntati oficial de delegarea lui Marian Bordean, am avut rezerve
fata de modul in care acesta ar putea duce la bun sfarsit partida
de la Timisoara. De altfel, printr-o adresa catre presedintele CCA,
din 25 septembrie, ne-am exprimat punctul de vedere ca un joc
precum „FC Timisoara – U Craiova are nevoie de un arbitru
experimentat si nu de un arbitru experiment” si ne-am aratat
nedumerirea fata de delegarea lui Marian Bordean, care a fost „la
centru” la 3 partide in 6 zile (Dinamo II – Victoria Branesti, pe
20 septembrie, FC Bihor – Rapid, pe 24 septembrie si FC Timisoara –
FC U Craiova, pe 26 septembrie), in timp ce un arbitru FIFA, Ovidiu
Hategan, a fost desemnat rezerva la meciul de pe Bega, cu toate ca
nu mai arbitrase din12 septembrie!!!

Este revoltator si o dovada de lipsa de profesionalism si respect
fata de clubul nostru din partea presedintelui CCA, Vasile Avram,
care a delegat un arbitru neexperimentat la un joc de o asemenea
incarcatura, a fost lipsit de orice reactie la adresa noastra de
inaintea jocului, pentru ca acum, dupa greselile impardonabile
facute de Marian Bordean, ce au dus la viciere de rezultat, Vasile
Avram sa iasa in fata si sa spuna ca centralul din Sibiu nu poate
face fata unor astfel de meciuri!

Din punctul nostru de vedere, greselile lui Bordean apartin in
aceeasi masura si lui Vasile Avram si ii solicitam public acestuia
sa motiveze plauzibil modul in care a gandit delegarea lui Marian
Bordean, pentru ca Universitatea Craiova reprezinta un brand, nu
cobaiul arbitrajului romanesc!

De asemenea, este cel putin ciudata lipsa de reactie a celor de la
FC Timisoara, o contestatara vehementa a arbitrajelor romanesti, in
general, fata de delegarea lui Bordean, oblojirea manierei de
arbitraj, de dupa meci, prin declaratiile facute, dar si faptul ca
oficialii de pe Bega nu au solicitat CCA arbitri straini la jocul
de aseara, dupa ce, cu o etapa inainte, o facusera pentru partida
de la Vaslui!„

Presedinte Fotbal Club U Craiova
Adrian MITITELU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1 septembrie 2024
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două mesaje RO-Alert emise succesiv
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două…
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el avea 24
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el…
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția sa recentă la cumpărături
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×