Bolt fuge,** nimeni nu-l ajunge!

Redactor:
Andru Nenciu
Bolt fuge,** nimeni nu-l ajunge!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Următorul recital, abia peste doi ani, la CM din Coreea de Sud

ÎȘI FACE MEA CULPA DUPĂ‚ ȘTAFETĂ‚

Usain Bolt și-a desăvârșit capodopera sâmbătă seara, în fața a 80.000 de oameni, care și-au procurat biletele încă de acum două săptămâni! Cea mai spectaculoasă probă a unui CM a avut un final doar pe jumătate așteptat, Jamaica (Mullings, Frater, Bolt, Powell) impunându-se (37,31) fără un nou record mondial, dar cu un vârf al competiției. Plasat al treilea, ca de fiecare dată, pentru a câștiga teren exact pe cea mai dificilă porțiune, virajul, Bolt nu a fost în apele lui. „Recunosc că e puțin vina mea că nu am doborât recordul mondial, pentru că nu am fost apt sută la sută”, a mărturisit Usain după finală. Pe doi a terminat Trinidad Tobago (37,62), iar pe trei s-a clasat Marea Britanie (38,02).

"SUNT ATÂT DE OBOSIT!"

Bolt a demonstrat la Berlin că evoluția de la JO nu a reprezentat doar un balon de săpun. Tipul e constant, arătând lumii întregi că nu e doar un mare sportiv, ci și un showman. Problema e că următoarea apariție a „Fulgerului” la o mare competiție se va consemna abia peste doi ani, la Mondialul de la Daegu! „Sunt atât de obosit, încât acum vreau doar să dorm! E bine că anul viitor nu va fi atât de aglomerat, voi avea doar Jocurile Commenwealth din Dehli”, anunță jamaicanul. Așadar, șansele ca în 2010 să vedem o nouă corectare a recordurilor mondiale sunt extrem de reduse. Poate doar pe la GP-urile din Italia cu piste foarte rapide, dar greu de crezut că se vor alinia la același concurs Bolt – Asafa și Gay.

DOPAJUL, UN PUNCT SENSIBIL

Răutățile care planează în jurul lui Bolt nu mai au niciun efect asupra triplului campion mondial. „La un moment dat, lumea se va opri să întrebe asta, pentru că voi fi de atâtea ori testat, încât nimeni nu va mai avea ce să comenteze. Nu mă simt ofensat de dubiile unora și n-am cum să-i conving decât prin ceea ce fac. Să stau ‘curat’, să mă antrenez cât mai mult și să alerg cât mai repede”, a spus Usain cu privire la zvonurile legate de doping.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…