Au întors **’Săgeata’

Redactor:
Dan Filoti
Au întors **'Săgeata'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imaginile de la meciul cu Slovan sunt proaspete. Și rănile la fel. Terapie prin fotbal. De asta avea nevoie Dinamo acum pentru a nu rata definitiv un sezon ce abia a început, dar cu greu se putea găsi un adversar mai incomod.

„Fotbalul nu e război, dar avem nevoie de strategie”. E o variantă de discurs cu care pe vremuri antrenorul Dinu e posibil să își fi mobilizat echipa. Mai ales într-o zi de 23 august. Mai ales înaintea unui meci cu un adversar împotriva căruia la un moment dat a întors armele, servind interesele rivalilor de-o viață.

Dinamo – CFR nu e Dinamo- Steaua – răbdare o etapă! – dar e o confruntare intrată în legendă prin multiplele discuții stârnite atât înaintea, cât mai ales după meciurile directe din „Ștefan cel Mare”. Mulți spun că
începutul sfârșitului, cu apogeul atins joia trecuta, și-ar avea originile chiar la jocul acela după care s-a vorbit de bani mulți și după care s-au spus vorbe grele. „Dușmanul” Gigi Becali rânjind cu fularul alb-roșu la gât e o imagine care îi bântuie încă pe „câini”.

NU A FOST NICI STEAGUL DE LUPTĂ‚ AL LUI HÎLDAN

Boicotul galeriei a lăsat tăcerea, spartă de câte un țipăt răzleț, să domine stadionul. Maximum 2.000 de spectatori. Fără steaguri, fără bannere, fără 11-le acela imens de la Peluza „Catălin Hîldan”. Nici măcar Cristi Borcea, delegatul permanent al galeriei la oficială nu a fost aseară. Un Dinamo pustiit și trist. Ușor dezorientat, Bonetti s-a apucat de reconstrucția din mers a echipei. Kone în centru, Boștină titularizat, Niculae din nou
capitan și un sistem mai elastic 4-3-3 cu doi de Cristea sprijinindu-l pe „Săgeată” . Preț de o repriză, Dinamo a arătat articulat. Kone și Adrian Cristea au ratat din poziții bune șansa de a înscrie, iar Dolha a fost protejat
suficient de bine de ineditul cuplu de fundași Goian-Moți.

NICULAE, LA FIX

Clujul s-a mulțumit cu puțin și a forțat târziu. Conceicao a arătat un respect exagerat față de o echipă la pământ și a pierdut 45 de minute, cu o partitură prudentă și un mijloc supraaglomerat, cinci mijlocași în spatele lui Traore. A luat pulsul „câinilor“, a văzut că se poate și a forțat în debutul părții secunde, atunci când a revenit la obișnuitul 4-2-3-1. CFR a pus stăpânire pe joc și ocaziile la poarta lui Dolha au curs una după alta. În plină dominare a ardelenilor, Dinamo gasește de nicăieri un triunghi letal cu vârf ascuțit. N’Doye trimite în careul șomerului de-o repriză Nuno Claro, Andrei Cristea prelungește la Niculae și ultimul nu ratează! Exact la timp pentru a fi decisiv. Dinamo câștigă atunci când avea nevoie mai multă și se gândește la Steaua, via Liberec. Clujul a pierdut că a ales să stea la cutie și s-a sufocat. Poate invoca neșansa în mod sigur dar istoria va consemna victoria câinilor. Chinuită, dar victorie.

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…