Acasa » Alte Sporturi » Atletism » Heltne: „Mi-am făcut datoria în 2009″ – GALERIE FOTO

Heltne: „Mi-am făcut datoria în 2009″ – GALERIE FOTO

Medaliata cu bronz de la Europenele din Torino, aruncătoarea de greutate Anca Heltne (31 de ani), nu a trecut în Berlin de pragul calificărilor, dar rămâne una dintre puține performere ale atletismului românesc în anul 2009, după ce și-a adjudecat și o serie de concursuri importante. Fără niciun moment de respiro din ianuarie încoace, eleva și soția decatlonistului norvegian Runar Heltne continuă să efectueze două antrenamente pe zi și în Berlin. „Probabil că s-a simțit oboseala și stresul acumulat pe parcursul sezoanelor de iarnă și de vară, dar eu consider că mi-am făcut datoria. Multe dintre adversarele mele au preferat să pregătească doar sezonul de vară al cărui punct culminant a fost acest Mondial și asta s-a văzut. Oricum, simt că voi mai cuceri o medalie!", a spus Anca.
Heltne: „Mi-am făcut datoria în 2009" - GALERIE FOTO

Medaliata cu bronz de la Europenele din Torino, aruncătoarea de greutate Anca Heltne (31 de ani), nu a trecut în Berlin de pragul calificărilor, dar rămâne una dintre puține performere ale  atletismului românesc în anul 2009, după ce și-a adjudecat și o serie de concursuri importante. Fără niciun moment de respiro din ianuarie încoace, eleva și soția decatlonistului norvegian Runar Heltne continuă să efectueze două antrenamente pe zi și în Berlin. „Probabil că s-a simțit oboseala și stresul acumulat pe parcursul sezoanelor de iarnă și de vară, dar eu consider că mi-am făcut datoria. Multe dintre adversarele mele au preferat să pregătească doar sezonul de vară al cărui punct culminant a fost acest Mondial și asta s-a văzut. Oricum, simt că voi mai cuceri o medalie!”, a spus Anca.

Calificată în finala IAAF

Pentru aruncătoarea de greutate sezonul nu s-a încheiat. Ea va participa luna viitoare la finala IAAF de la Salonic (Grecia), unde România va mai fi reprezentată de Nicoleta Grasu (disc) și de Monica Stoian (suliță). „E tânără Anca și mai face aruncarea greutății încă zece ani de-acum încolo”, spune, mai în glumă, mai în serios, într-o română perfectă soțul său Runar Heltne, fost coleg de antrenament în perioada junioratului cu atacantul naționalei Norvegiei, John Carew.
 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro