Zidane este consilierul invizibil

Zidane este consilierul invizibil
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zinedine Zidane, consilierul președintelui Realului, Florentino Perez, nu a fost văzut de nimeni până acum la club, deși au trecut două luni de când a fost numit oficial în acest post.

Francezul a fost omul din umbră care i-a pus bețe în roate lui Ribery, pentru ca acesta să nu ajungă la Barcelona, dar toate eforturile sale și ale procuratorului jucătorului, Alain Migliaccio, de a-l aduce pe „Bernabeu” s-au lovit de refuzul îndârjit al bavarezilor, care au spus nu și incredibilei sume de 80 de milioane de euro. Zidane s-a opus multă vreme și transferului lui Benzema la Real, întrucât atacantul refuzase să îl aibă agent pe Migliaccio. Și toate acestea fără a călca nici măcar o zi în sediul clubului!

Oficiali din stafful administrativ al Realului se întreabă deja pe ce încasează Zidane mii de euro pe lună, dar nu au curajul de a-și exprima nemulțumirea și față de Perez, cunoscând simpatia acestuia pentru francez.

 A semnat pe un șervețel

Prietenia Perez – Zidane datează din iarna lui 2001, când, întâlnindu-l pe francezul ce juca la Juventus la o gală a FIFA, la Paris, președintele lui Real a profitat de faptul că se aflau la masă în același restaurant și a rugat un chelner să-i ducă lui Zizou un șervețel pe care scria „Vrei să joci la Real Madrid?”. Francezul a răspuns „Da” pe același șervețel, ce a ajuns după numai cinci minute înapoi la Perez. Peste numai o jumătate de an, Zidane a fost prezentat la Real.

"L-am ales pe Zidane drept consilier personal pe probleme de fotbal, deoarece este un nume respectat la Real, care a făcut multe pentru acest club."

Florentino Perez, președinte Real Madrid

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un apartament. Tânăra avea doar 24 de ani
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un apartament. Tânăra avea doar 24…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×