Revine Rada!**

Ionuț Rada a ratat o nouă șansă de a pleca în străinatate, după ce transferul său în Germania a căzut. Fundașul Stelei s-a deplasat luni la Karlsruhe, acolo unde a negociat termenii contractului cu recent retrogradata în Bundesliga.2. Din nefercire pentru el, fotbalistul nu a ajuns la un acord cu reprezentanții "nemților" , iar în această seară este așteptat să sosească în România. De mâine, apărătorul va ajunge iar sub comanda lui Cristiano Bergodi. Revenirea sa în țară se produce într-un moment în care, atât despre Goian, cât și despre Ghionea se zvonește că ar fi sub lupa unor cluburi din Occident și ar putea pleca.
Revine Rada!**

Ionuț Rada a ratat o nouă șansă de a pleca în străinatate, după ce transferul său în Germania a căzut. Fundașul Stelei s-a deplasat luni la Karlsruhe, acolo unde a negociat termenii contractului cu recent retrogradata în Bundesliga.2.

Din nefercire pentru el, fotbalistul nu a ajuns la un acord cu reprezentanții "nemților" , iar în această seară este așteptat să sosească în România. De mâine, apărătorul va ajunge iar sub comanda lui Cristiano Bergodi.

Revenirea sa în țară se produce într-un moment în care, atât despre Goian, cât și despre Ghionea se zvonește că ar fi sub lupa unor cluburi din Occident și ar putea pleca.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]