SCANDALACIO**

Rapid a învins-o cu 3-0 pe Chiajna dar meciul s-a lăsat cu scandal din cauza golgheterului său, Spadacio. Meciul de verificare dintre Rapid și divizionara secundă a fost la un pas să degenereze într-un scandal de proporții. Scânteia care putea provoca explozia s-a numit, surprinzător, Juliano Spadacio. Neobișnuit de nervos pe tot parcursul primei reprize, brazilianul a căutat cu tot dinadinsul cartonașul roșu, intrând în clinciuri fizice și verbale cu toți adversarii direcți. Primul semn că ceva nu este în regulă cu golgheterul vișiniilor a fost dat în minutul 35, când Spadacio a încasat doar galben, pentru împingeri și dispute verbale cu un jucător al Concordiei. Patru minute mai târziu, mijlocașul n-a mai scăpat de eliminare.
SCANDALACIO**

Rapid a învins-o cu 3-0 pe Chiajna dar meciul s-a lăsat cu scandal din cauza golgheterului său, Spadacio.

Meciul de verificare dintre Rapid și divizionara secundă a fost la un pas să degenereze într-un scandal de proporții. Scânteia care putea provoca explozia s-a numit, surprinzător, Juliano Spadacio. Neobișnuit de nervos pe tot parcursul primei reprize, brazilianul a căutat cu tot dinadinsul cartonașul roșu, intrând în clinciuri fizice și verbale cu toți adversarii direcți. Primul semn că ceva nu este în regulă cu golgheterul vișiniilor a fost dat în minutul 35, când Spadacio a încasat doar galben, pentru împingeri și dispute verbale cu un jucător al Concordiei. Patru minute mai târziu, mijlocașul n-a mai scăpat de eliminare.

O intrare mai bărbătească a unui jucător de la Chiajna l-a determinat pe Spadacio să șuteze nervos cu mingea în acesta. S-a repezit apoi spre adversar, decis să-i aplice o corecție fizică, dar a fost oprit la timp de colegi și de antrenorul Hizo, care l-a tras cu forța afară de pe teren. Tot circul creat de brazilian n-a fost însă deloc întâmplător. Calm și rezervat până acum, Spadacio s-a săturat și el de problemele din Grant, unde pare să fi rămas blocat din cauza sumei de transfer cerute de George Copos. Feroviarii i-au fixat un preț de trei milioane de euro și nicio echipă din occident nu pare dispusă să plătească atât pentru a-l achiziționa. „Spadă” le-a transmis unor apropiați că nervozitatea sa mai provine și din faptul că nu și-a încasat încă salariul restant, și ar da orice să poată pleca de la Rapid în această vară.

16 goluri a marcat Spadacio pentru Rapid în sezonul trecut, fiind golgeterul echipei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]