Treziți din visul american

10 iulie 1994 putea reprezenta data calificării României în semifinalele Mondialului din SUA, dar a rămas doar data eliminării din sferturi după partida pierdută, la penalty-uri, în fața Suediei. Cu doar 12 minute înaintea finalului, Suedia deschidea scorul și era cu un pas în careul de ași. Am reușit însă să egalăm prin Răducioiu la una dintre ultimele faze ale meciului, trimițând partida în prelungiri. Rolurile s-au inversat aici, Răducioiu reușind „dubla", iar România era aproape de semifinala cu Brazilia, în timp ce suedezii alergau după egalare. Andersson a egalat însă pe final la doi. Totul urma să se decidă la penalty-uri. Deși rataseră prima lovitură, nordicii au revenit în joc grație ratării lui Dan Petrescu, pentru ca după șase lovituri de ambele părți să fie câștigători după încă o ratare a noastră, atunci când șutul lui Belodedici a fost apărat de Ravelli. „Nu vreau să îmi amintesc nimic despre acel meci. Mă gândeam cu teamă la o posibilă semifinală împotriva Braziliei, dar, din păcate, la penalty-uri am ratat o performanță de neegalat probabil în fotbalul românesc", a rememorat Belodedici pentru ProSport partida de acum 15 ani. 5 minute au despărțit naționala României de semifinala împotriva Braziliei dacă scorul rămânea 2-1
Treziți din visul american

10 iulie 1994 putea reprezenta data calificării României în semifinalele Mondialului din SUA, dar a rămas doar data eliminării din sferturi după partida pierdută, la penalty-uri, în fața Suediei.

Cu doar 12 minute înaintea finalului, Suedia deschidea scorul și era cu un pas în careul de ași. Am reușit însă să egalăm prin Răducioiu la una dintre ultimele faze ale meciului, trimițând partida în prelungiri. Rolurile s-au inversat aici, Răducioiu reușind „dubla”, iar România era aproape de semifinala cu Brazilia, în timp ce suedezii alergau după egalare. Andersson a egalat însă pe final la doi. Totul urma să se decidă la penalty-uri. Deși rataseră prima lovitură, nordicii au revenit în joc grație ratării lui Dan Petrescu, pentru ca după șase lovituri de ambele părți să fie câștigători după încă o ratare a noastră, atunci când șutul lui Belodedici a fost apărat de Ravelli. „Nu vreau să îmi amintesc nimic despre acel meci. Mă gândeam cu teamă la o posibilă semifinală împotriva Braziliei, dar, din păcate, la penalty-uri am ratat o performanță de neegalat probabil în fotbalul românesc”, a rememorat Belodedici pentru ProSport partida de acum 15 ani.

5
minute au despărțit naționala României de semifinala împotriva Braziliei dacă scorul rămânea 2-1

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro