Cine va mai da bani la Dinamo?**

Cine va mai da bani la Dinamo?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În plină criză financiară, în „Ștefan cel Mare” au mai rămas doar trei investitori, dar și întrebarea legată de cine va da bani de acum încolo

Dinamo și-a pus antrenor, dar pierde investitori. Vasile Turcu a spus primul pas. Lovit de criza financiară și dezamăgit de ratarea obiectivelor, patronul de la Romconstruct a anunțat că nu va mai continua în „Groapă”. Decontul? Patru milioane de euro plătibili cu dezlegarea a doi jucători plus o sumă de bani. Astfel, cei cinci acționari au rămas patru pentru că acțiunile urmau să fie împărțite de cei care vor continua. Nu a fost însă așa, pentru că ieri un alt investior s-a retras. Este vorba de Florian Walter care, nemulțumit de managementul șefilor Badea și Borcea, a decis să investească la Universitatea Cluj.

Bani și tinerii de la Dinamo II

Walter și-a dat demisia din CA și va rămâne acționar pasiv până își va primi înapoi banii investiți. Alături de omul de afaceri, din „Groapă” vor pleca și fotbaliștii de la Dinamo II, care vor ajunge sub Feleac. În aceste condiții, în plină criză financiară, în „Ștefan cel Mare” mai sunt în acest moment doar trei investitori. Cristi Borcea, Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu. Se pare că, după aceste mutări, în acest sezon, bugetul echipei va fi susținut exclusiv din vânzările de jucători, însă și aici intervine o problemă, pentru că nu prea sunt oferte.

"Dacă plec eu, nu vor mai fi bani nici pentru apă", Cristi Borcea, acționar Dinamo

20 de milioane de euro a fost bugetul pentru sezonul trecut al lui Dinamo

160 de milioane de euro, la atât este estimată averea lui Nicolae Badea de către topul revistei Capital
125 de milioane de euro este averea lui Cristi Borcea conform revistei Capital
75 de milioane de euro este averea estimată a lui Dragoș Săvulescu

Vizer refuză Dinamo

Marius Vizer a anunțat ieri că nu dorește să devină acționar la clubul Dinamo. “Cu toate că mă aflu într-o relație de prietenie cu Cristi Borcea și ceilalți acționari, nu am discutat niciodată despre problemele clubului” a declarat omul de afaceri într-un comunicat de presă. Patronul lui Liberty Salonta a mai spus că nu el este cel care l-a impus pe Dario Bonetti la Dinamo, el oferind doar “cordonatele de contactare” ale tehnicianului italian. 

Ionuț Negoiță pune condiții pentru a da bani în Ștefan cel Mare

În condițiile unei crize financiare acute, roș-albii pot pierde un sponsor important, Ionuț Negoiță neaceptând să mai investească la club dacă nu devine acționar
Omul de afaceri dă în prezent în jur de 500.000 de euro pe sezon, însă anunță că vrea un alt statut la Dinamo. „Am un proiect interesant la Popești Leordeni. Am reușit să promovăm, suntem în grafic cu obiectivele pe care ni le propunem acolo. Nu voi mai sponsoriza clubul Dinamo dacă nu devin acționar”, a spus patronul RIN Grand Hotel. Șansele ca Dinamo să piardă un nou sponsor important al echipei sunt mari, Negoiță nefiind contactat în ultima perioadă nici de Nicolae Badea, nici de Cristi Borcea. „Ultimele discuții le-am avut acum vreo trei săptămâni. Eram în concediu, dar am avut tot timpul telefonul deschis”, a declarat ieri cel care a avut de curând un conflict deschis cu Vasile Turcu, ca și plecat din acționariatul dinamovist.
 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…