Acasa » Fotbal Intern » „Prunea e învinuit, nu acuzat!”

„Prunea e învinuit, nu acuzat!”

Președintele Federației Române de Fotbal șovăie să ia decizii în privința lui Florin Prunea chiar și după ce a recunoscut că FRF a primit oficial documentul de la DNA. „Da, am primit hârtia conform căreia Prunea este învinuit. Dacă i se va schimba calitatea în cea de acuzat, va trebui să luăm măsurile care se impun", a spus Sandu. Din câte se pare, președintele FRF nu-i va face nicio concesie fostului internațional, mai cu seamă cu cât imaginea Federației este oricum afectată de scandalul privind licențierea anumitor cluburi. Mai mult, în cazul în care Prunea va ajunge în arest, Mircea Sandu este decis să continue în aceeași formulă: „Departamentul de Relații Internaționale cuprinde alți trei oameni, iar aceștia vor putea face față pentru o perioadă singuri sau eventual vor beneficia de ajutorul meu și a lui Ionuț Lupescu, dat fiind că nici a
"Prunea e învinuit, nu acuzat!"

Președintele Federației Române de Fotbal șovăie să ia decizii în privința lui Florin Prunea chiar și după ce a recunoscut că FRF a primit oficial documentul de la DNA.

 
„Da, am primit hârtia conform căreia Prunea este învinuit. Dacă i se va schimba calitatea în cea de acuzat, va trebui să luăm măsurile care se impun”, a spus Sandu. Din câte se pare, președintele FRF nu-i va face nicio concesie fostului internațional, mai cu seamă cu cât imaginea Federației este oricum afectată de scandalul privind licențierea anumitor cluburi.

Mai mult, în cazul în care Prunea va ajunge în arest, Mircea Sandu este decis să continue în aceeași formulă: „Departamentul de Relații Internaționale cuprinde alți trei oameni, iar aceștia vor putea face față pentru o perioadă singuri sau eventual vor beneficia de ajutorul meu și a lui Ionuț Lupescu, dat fiind că nici activitățile acestui organism nu sunt prea intensă în această perioadă”.
 

Ionuț Lupescu, directorul general al FRF, și-a exprimat și el punctul de vedere în privința lui Prunea. „Nu văd de ce Prunea ar trebui să plece pentru că și-a făcut treaba bine din punct de vedere al FRF, iar calitatea de inculpat o au în diverse dosare și Cristi Borcea, Dumitru Dragomir și Mihai Stoica, iar ei se prezintă în continuare la muncă”, a spus Lupescu.
 

"Nu am discutat cu el recent și nu se pune problema readucerii lui Bivolaru sau a altei persoane înapoi în Federație"

Mircea Sandu, președinte FRF
 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Cancan.ro
Marian Godină, uimit de gustarea pescărească de 180 de lei comandată la Constanța: „Am crezut că au adus meniul de copii”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ultimele clipe din viața pilotului Adrian Rus. Ce s-a întâmplat cu doar câteva momente înainte de accidentul în care și-a pierdut viața
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Descopera.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Sony cedează? Următorul joc God of War va fi lansat pe disc
Go4Games
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Promotor.ro