Stoichiță: „La Steaua, s-a simțit plecarea lui Meme”

Stoichiță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost antrenor la Steaua București, Mihai Stoichiță a fost prezent la partida de Liga 2 dintre FC Snagov și FCM Bacău, meci din ultima etapă a eșalonului secund.

Venit cu gândul declarat de a-l urmări la lucru pe fostul său secund Mihai Stoica, tehnicianul  de 54 ani a realizat pentru ProSport o analiză succintă a campionatului tocmai încheiat.

„Unirea a avut o rețetă magică”

Fostul selecționer al Kuweitului consideră drept normală victoria Unirii Urziceni, în această stagiune.Stoichiță consideră că Dan Petrescu este principalul artizan al succesului Unirii.

Unirea n-a fost o surpriză pentru mine, deoarece a fost echipa care a jucat constant bine.Au avut o rețetă magică:jucătorii au fost umili și și-au văzut de treabă, dl.Bucșaru a dat echilibru echipei, MM Stoica a știut ce are de făcut, dar principalul merit îl are Dan Petrescu.Jucătorii Unirii au acceptat regimul impus de Dan Petrescu și au suportat toate ironiile venite la adresa lor.În fotbal e foarte important să știi să suferi, dar să n-o arăți.Ce s-a întâmplat la Unirea și la Timișoara trebuie studiat de cei care se ocupă de management.

„Dinamo e o mare dezamăgire”

Cluburile bucureștene au reprezentat o mare dezamăgire pentru Stoichiță, care este de părere că indiferent de rezultatele mai puțin favorabile obținute, oamenii intrați în fotbal nu mai pot ieși atât de ușor pe cât declară.
 
Deși au avut un sezon nereușit nu cred că dl.Turcu se va retrage de la Dinamo, așa cum nici dl.Porumboiu nu s-ar fi retras de la Vaslui dacă echipa nu ar fi prins un loc de cupă europeană.O dată intrat microbul în sânge nu mai poți renunța la fotbal, indiferent de cât de prost îți merge într-un sezon.

„La Steaua, s-a simțit plecarea lui Meme”

În ceea ce privește fosta sa echipă, Mihai Stoichită s-a ferit să afirme prea multe,însă nu a putut nega evidența.

Din moment ce Steaua nu a mai avut aceleași performanțe ca în sezoanele precedente, e clar că plecarea lui Meme s-a simțit la club…

„Timișoara ar putea realiza surpriza în Champions League”

În opinia tehnicianului, formația lui Marian Iancu ar putea reprezenta cu succes România în Champions League, deoarece cea mai puternică competiție intercluburi din Europa este o întrecere a surprizelor.

După Unirea, Timișoara a fost cea mai constantă echipă a stagiunii și merită să se afle acolo unde este acum.Va fi greu să se califice în Champions League, dar nu imposibil. Îmi amintesc că acum câteva sezoane a jucat în Ligă Artmedia Bratislava sau FC Thun, iar în sezonul ăsta BATE Borisov.De ce n-ar avea Timișoara șanse să joace în Champions League? 
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să îl conducă pe ultimul drum pe Sammy, în SUA
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×