„Aduceți jucători!”

Redactor:
Andra Lupou
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce și-a prelungit contractul pentru încă doi ani, Conceicao a cerut întăriri pentru noul sezon, în care va ataca eventul. Șefii s-au conformat și l-au luat pe portarul slovac Boris Peskovic de la Academica Coimbra.

Bucuros de încrederea acordată de șefii lui CFR, antrenorul portughez Antonio Conceicao a afișat ieri o față pe care nimeni nu i-o mai văzuse la Cluj, cel puțin în public. Aparent docilul Conceicao a devenit ieri ferm, cerând aproape imperativ conducerii să cumpere jucători în vară. “Șefii știu bine de ce avem nevoie și că pentru a avea o echipă mai puternică mai trebuie aduși jucători. Vreau un lot și tare, și numeros”, a anunțat lusitanul, care nu are preferințe asupra naționalității achizițiilor. “De la anul e important să avem mai mulți români în lot, fiindcă va intra în vigoare regula cu cinci autohtoni pe foaia de joc. Am văzut mulți jucători români foarte buni, dar tot ce îmi doresc este să lucrez cu fotbaliști de calitate, indiferent de țara de unde vin”, a mai spus Conceicao.

Boris Peskovic, prima mutare

Șefii i-au făcut pe plac lusitanului mai devreme decât s-ar fi așteptat el însuși. Potrivit cotidianului portughez O Jogo, portarul slovac Boris Peskovici (33 de ani), aflat la final de contract cu “studenții” de la Academica Coimbra, va semna în zilele următoare un angajament cu CFR Cluj. Peskovici, care a fost titular incontestabil la Academica, unde l-a avut coechipier pe fostul “feroviar” Amoreirinha, a mai avut oferte din Slovacia și din Grecia.

“Mă bucur foarte mult că am semnat prelungirea contractului, asta înseamnă că munca mea a fost apreciată de conducere”
Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj

Îi vor pe Trică și Sânmărtean

Clujenii l-au trecut în capul listei de achiziții în această vară pe Eugen Trică, fostul decar al campioanei nemaifiind în grațiile ciprioților de la Anorthosis, echipă cu care mai are un an de contract. Dacă această mutare nu se va realiza, Lucian Sânmărtean, care va fi liber de contract din vară, este următorul vizat pentru a acoperi un post la mijlocul terenului.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare