Chelsea, prima finalistă a Cupei Angliei

Arsenal și Chelsea s-au întâlnit sâmbătă după amiază în semifinalele Cupei Angliei. Cele două echipe care pot juca și în finala Ligii Campionilor în cazul în care "tunarii" vor trece de Manchester United și Chelsea de catalanii de la FC Barcelona au oferit o partidă plăcută, cu numeroase faze de poartă, chiar dacă miza întâlnirii și-a spus cuvântul pe final, atunci când nici una dintre combatante nu mai părea dispusă sa riște în ofensivă, la scorul de 1-1.Walcott, în minutul 18, pentru Arsenal, și Malouda peste 15 minute au fost autorii golurilor din primele 45 de minute, care au stabilit socrul pauzei, 1-1. Diferența a făcut-o pe final partidei, ivorianul Didier Drogba care a marcat golul doi al echipei pregătite de Guus Hiddink, reușită similară cu calificarea în ultimul act al competiției, in minutul 84. Duminică, pentru al doilea loc în finală, care va avea loc pe 30 mai, se vor întâlni Manchester United și Everton, tot pe stadionul Wembley, cu începere de la orele 18.
Chelsea, prima finalistă a Cupei Angliei

Arsenal și Chelsea s-au întâlnit sâmbătă după amiază în semifinalele Cupei Angliei. Cele două echipe care pot juca și în finala Ligii Campionilor în cazul în care ”tunarii” vor trece de Manchester United și Chelsea de catalanii de la FC Barcelona au oferit o partidă plăcută, cu numeroase faze de poartă, chiar dacă miza întâlnirii și-a spus cuvântul pe final, atunci când nici una dintre combatante nu mai părea dispusă sa riște în ofensivă, la scorul de 1-1.Walcott, în minutul 18, pentru Arsenal, și Malouda peste 15 minute au fost autorii golurilor din primele 45 de minute, care au stabilit socrul pauzei, 1-1. Diferența a făcut-o pe final partidei, ivorianul Didier Drogba care a marcat golul doi al echipei pregătite de Guus Hiddink, reușită similară cu calificarea în ultimul act al competiției, in minutul 84. 

Chelsea va întâlni în finală pe Everton, formatie care a trecut, după penaltyuri, de Manchester United.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro