Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Vor mai fi arestări”

„Vor mai fi arestări”

Înainte de ultima etapă, Mircea Sandu a auzit zvonuri că într-un meci se vor înscrie mai mult de trei goluri. „Așa s-a și întâmplat", afirmă „Nașul", avertizând că vor urma arestări și în cazul pariurilor sportive.
„Vor mai fi arestări"

Înainte de ultima etapă, Mircea Sandu a auzit zvonuri că într-un meci se vor înscrie mai mult de trei goluri. „Așa s-a și întâmplat“, afirmă „Nașul“, avertizând că vor urma arestări și în cazul pariurilor sportive.

„Nașul“ a evitat să precizeze și sursa informației, spunând doar că i-a ajuns la ureche. „Dacă mă întreabă DNA, o să le spun că a zis unul de la loterie, m-am dus să-mi iau bilet și asta se spunea”, a spus Sandu. „Trag un semnal de alarmă, de mult zic asta. Eu sunt pentru aceste pariuri, cu condiția ca ele să fie corecte și nu tranșate pe bani negri, cumpărați anumiți jucători sau chiar arbitri, antrenori sau conducători, pentru ca respectivii să se îmbogățească pe astfel de pariuri. Încep să cam cred zvonurile. Se pare că au intervenit și la noi acțiuni care nu sunt legale”, a spus Sandu.
S-a referit la Brașov?!

Meciurile din etapa a XXIV‑a a Ligii I în care s-au înscris mai mult de trei goluri sunt CFR – Bistrița 2-2, Dinamo – FC Vaslui 4-1, FC Brașov – Gloria Buzău 4-0, Oțelul – Poli Iași 3-2.

Sandu a mai precizat ieri că a trimis câte un formular fiecărui club din Liga I, în 2006, prin care obliga conducătorii, stafful tehnic și jucătorii să nu parieze. Surse federale susțin că „Nașul“ s-ar fi referit la partida de la Brașov, în care gazdele aveau 3-0 încă de la pauză.


"Sper ca rezultatele anchetei să demonstreze că CCA nu a fost implicată. Nu îmi pare rău că am renunțat la delegarea arbitrilor pentru că îmi ocupa foarte mult timp"
– Ionuț  Lupescu

"Eu sunt pregătit să-i decorez pe cei de la FRF pentru aniversarea de 100 de ani. Dar nu pentru performanțele din ultimul timp, ci mai mult pentru fostele glorii. În rest, eu n-am nimic nici cu Becali, nici cu Penescu. Reținerea lor arată că autoritățile își fac treaba"
– Traian Băsescu

 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro