Kun Aguero, sportivul iberoamerican al anului 2008

Messi are un rival pe măsură, iar acesta este Aguero, cumnatul lui Maradona. Acesta a primit Trofeul Comunității Iberoamericane, un premiu care subliniază atât primatul ideii de internaționalizare, cât și unitatea lingvistică și culturală de pe ambele maluri ale Atlanticului.

După cum au menționat cei care au ales pe Kun drept câștigător, nu este nevoie să se facă o comparație cu Messi, criteriul care a fost determinant fiind explozia sa de anul trecut.

Pe de altă parte, Messi câștigase anul trecut, deci…

Printre cei 28 de sportivi care au primit respectiva distincție, doar 6 erau fotbaliști, iar aceștia, exceptându-i pe cei doi deja discutați mai sus, au fost Deco, Ronaldinho, Ronaldo și Roberto Carlos.

Dintre ceilalți sportivi, cel mai cunoscut este săritorul în înălțime cubanez Javier Sotomayor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]