Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Trădați de Bölöni

Trădați de Bölöni

Despre orientările patriotice ale lui Bölöni s-au scris multe. „E ungur", îl acuzau mulți, lucru pe care l-a „recunoscut" chiar antrenorul într-una din ieșirile sale. O altă piatră de temelie în favoarea acestei idei a fost pusă ieri, de către unul dintre elevii săi de la Standard Liege. Milan Jovanovic și-a început discursul cu clișeul „mergem să învingem, nu ne gândim decât la victorie". Întrebat însă dacă obiectivul e plauzibil, mijlocașul a revenit cu picioarele pe pământ. „România e o echipă foarte bună și putem pierde, dar asta ar fi o catastrofă. E bun și egalul", a spus pe un ton confidențial mijlocașul, lăsând să se întrevadă că gândul victoriei e bun doar pentru discursuri. Vorbind despre defensiva română
Trădați de Bölöni

Despre orientările patriotice ale lui Bölöni s-au scris multe. „E ungur”, îl acuzau mulți, lucru pe care l-a „recunoscut“ chiar antrenorul într-una din ieșirile sale. O altă piatră de temelie în favoarea acestei idei a fost pusă ieri, de către unul dintre elevii săi de la Standard Liege.

Milan Jovanovic și-a început discursul cu clișeul „mergem să învingem, nu ne gândim decât la victorie”. Întrebat însă dacă obiectivul e plauzibil, mijlocașul a revenit cu picioarele pe pământ. „România e o echipă foarte bună și putem pierde, dar asta ar fi o catastrofă. E bun și egalul”, a spus pe un ton confidențial mijlocașul, lăsând să se întrevadă că gândul victoriei e bun doar pentru discursuri. Vorbind despre defensiva română șubrezită de suspendări și accidentări, Jovanovic l-a adus în prim-plan pe Zigic: „Lipsesc Chivu, Goian, Ghionea? Nu contează, pe Zigic, în forma pe care o are, nu-l poate opri nimeni”.

La final, a detonat și bomba. „Am primit mai multe informații de la Bölöni, de la care am înțeles că România obișnuiește să pună presiune pe adversar în primele 15 minute. Dânsul mi-a făcut o analiză mult mai amănunțită, pe care i-am transmis-o lui Antic”, a dezvăluit jucătorul lui Standard, deconspirându-l pe Bölöni.

"Va fi greu cu România. Nu mă interesează dacă marchez, important e să câștige Serbia" – Nikola Zigic, atacant Serbia

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro