„Îi arăt eu lui Sandu ce înseamnă război! Dau bani acolo unde vreau eu, nu unde spune el!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu nu regretă mesajele transmise președintelui Federației și îi promite acestuia că va ieși victorios din acest război.

Patronul grupării bănățene continuă să arunce săgeți spre FRF și spune că oficialii forului vor să-l declare `persona non grata` deoarece este un individ incomod, care nu acceptă să cotizeze cu `bani acolo unde vor ei`.

"Nu-mi retrag nici un cuvânt din cele pe care i le-am transmis președintelui FRF. Vreau ca punctele să ajungă înapoi la Timișoara, asta îmi propun pe termen scurt. Îi voi arăta ce înseamă război. Nu sunt un om ușor de digerat, eu dau bani acolo unde vreau, nu unde vor ei. Sandu e un om foarte periculos pentru fotbalul românesc!", a spus Iancu la Sport.ro

Finanțatorul de pe Bega spune că va face apel la suspendarea dictată azi împotriva sa și spune că va vărsa suma aferentă amenzii în conturile FRF, atunci când Nașul va plăti, la rândul său, pentru nedreptățile comise: "Dacă nu plătește Sandu, nu plătesc nici eu. Voi face apel la decizia luată astăzi în ceea ce mă privește. M-am săturat să-l tot ascult pe președintele FRF. S-a spus că noi ne-am adresat la FIFA, lucru care este fals. Nu puteam să mă judec cu FIFA într-o speță care îi are ca parte implicată, așa că m-am adresat TAS."

Iancu a prezentat un document care atesta că suma investită anul acesta în formație este de aproximativ 8 milioane de euro: "Am investit 285 de miliarde de lei, 8.500.000 de dolari. Consiliul Local vine cu 90 de miliarde de lei pentru legea sportului – copii, juniori, transport. Mircea Sandu susține că eu nu mă implic financiar la echipă. Mai devreme sau mai târziu o să ne facem dreptate", sustine Iancu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×