România, fără lideri pentru meciul cu Croația!

România, fără lideri pentru meciul cu Croația!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din păcate, Victor Pițurcă va fi nevoit să abordeze testul dinaintea „dublei” cu Serbia și Austria fără cei mai buni oameni ai primei reprezentative. Dacă despre Chivu se știa că are șanse mici să onoreze convocarea, aseară s-a accidentat și Mutu.
Fiorentina a învins-o greu aseară pe Lazio. A marcat Gilardino în minutul 89, cu Mutu la originea golului. Dincolo de bucuria acestei victorii, Adrian Mutu s-a confruntat însă cu necazul unei noi accidentări.

Este vorba despre o contractură la gamba dreaptă. După meci, a vorbit cu membrii staffului tehnic și medical al echipei naționale, șansele ca el să fie prezent la reunirea de azi fiind foarte reduse. Urma ca Pițurcă să ia o decizie finală în cursul nopții. Altfel, Mutu va efectua astăzi un examen medical menit să edifice asupra gravității accidentării. Rezultatele îi vor fi trimise și medicului echipei noastre naționale, Pompiliu Popescu.

Chivu nu este total recuperat fizic
Absența lui Mutu se adaugă alteia la fel de importante, reprezentate de Cristi Chivu. În funcție de potențialul fizic arătat de căpitan în partida Lecce – Inter (0-3), jucată sâmbătă, urma ca Pițurcă să ia o decizie. Chivu nu a jucat însă decât din minutul 74, nefiind încă recuperat total din punct de vedere fizic după accidentarea suferită la mușchii aductori, într-o partidă disputată de Inter la sfârșitul lunii trecute, împotriva Sampdoriei. Prin urmare, și în cazul lui selecționerul luase aseară decizia menajării pentru meciul cu Croația.


”Din păcate, vom juca și fără Chivu, și fără Mutu acest meci cu Croația. Sperăm ca ei să fie sănătoși pentru importantele partide cu Serbia și cu Austria”
, Ștefan Iovan, antrenor secund România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
S-a dat deja ORDIN de la Primărie. Devine complet GRATUIT. Nu se mai plătește niciun ban
S-a dat deja ORDIN de la Primărie. Devine complet GRATUIT. Nu se mai plătește niciun ban
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…