Omer și Stângă, ceartă pe națională

Omer și Stângă, ceartă pe națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Miercuri seară, la sosirea din Croația, antrenorul Aihan Omer (foto stânga) și vicele FRH, Petre Paleu, au dorit să panseze câteva răni deschise pe timpul CM.

Ambii au dat de înțeles că au fost deranjați de comentariile făcute de unii antrenori din țară pe marginea evoluției naționalei la CM. „Să vorbești de rău echipa ta națională și jucătorii care reprezintă România mi se pare un lucru nelalocul lui”, a spus Omer. La cine se referea? A explicat Paleu: „Domnul Vasile Stângă a fost un sportiv extraordinar, pentru care eu am șters cu batista ecranul televizoarelor atunci când dădea goluri. Dar iertată să îmi fie părerea, nu știe să piardă. A ajuns Aihan Omer antrenor la echipa României, lasă-l să își facă treaba…”.

Pe timpul competiției, dar și la finele ei, Stângă a analizat la sânge jocul tricolorilor, criticând deseori prestația de ansamblu. Acuzat, Stângă (foto dreapta) a replicat: „Eu mi-am câștigat dreptul de a critica atunci când e vorba despre handbal. Lumea să stea liniștită, nu vreau să fiu un pericol. Nu mă mai interesează echipa națională”.

Prin orice mijloace, în Suedia!

Declarația zilei a venit însă tot de la Paleu, care a renunțat la postul de vice al FRH, dar a promis că va fi în viitor lângă națională. „Vă jur, marele meu pariu este calificarea la Mondialul din Suedia, din 2011! Calificările se vor juca în stilul campionatului european, cu șase echipe, și probabil vor fi doi mastodonți deasupra noastră. Ne vom lua de gât cu ei și vă jur, noi vom folosi orice mijloace, curate sau necurate, ca să ajungem în Suedia”.

92 Cu cele 15 goluri înscrise în meciul de ieri cu Coreea de Sud, macedoneanul Kiril Lazarov a stabilit un nou record mondial de goluri înscrise la CM. El a adunat un total de 92 de reușite.

Meciuri de clasament la CM din Croația (ieri): Macedonia-Coreea de Sud 32-31 (loc. 11-12), Germania – Ungaria 28-25 (loc. 5-6), Suedia – Serbia 37-29 (loc. 7-8).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…