Rezistă, Toni!

Rezistă, Toni!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Toni Doboș va suferi mâine, la Cluj, o nouă intervenție chirurgicală. Chiar dacă pare o operație mai ușoară decât cea din urmă cu șase luni, această nouă procedură medicală prin care este nevoit să treacă stârnește îngrijorare.
Ritmul sunetului de apel pare că seamănă celui produs de un aparat de monitorizare cardiacă. În fine, dincolo răspunde cineva. Georgiana Doboș are un ton schimbat față de cel din momentul vizitei pe care i-o făceam după operația suferită de Toni Doboș la Cluj.

Este supus unui stres foarte mare
În acel moment, doamna Doboș era optimistă și zâmbitoare. Acum vorbește rar și apăsat, îngrijorarea răbufnind din fiecare cuvânt către noi, cei care, uneori, trebuie să scriem și astfel de rânduri.
„Acum suntem într-o vizită. Încerc să-l relaxez înainte de această nouă operație. Resimte un stres imens. E foarte nervos în ultima vreme”, ne spune doamna Doboș. Ne dezvăluie apoi că intervenția pe care Toni o va suferi ar fi trebuit, de fapt, să aibă loc mai târziu în cursul acestui an. „De comun acord cu domnul doctor Florian am grăbit această operație. Nu mai putem. Nici eu și nici Toni. Vrem să fim mai repede din nou cum am fost…”, ne-a spus Georgiana Doboș.

Teama de complicații
De partea cealaltă a convorbirii, reporterul se simte prins între tentația profesională de a pune întrebări și reflexul uman de a termina rapid dialogul. Aleg să tac…
„Vreau ca toți cei care îl apreciază pe Toni să știe în ce situație se află. Această nouă operație nu este, în sine, o intervenție pe creier. E vorba despre o cranioplastie. Doctorii vor cerceta și cum a evoluat traumatismul, dar nu vor mai interveni pe creier decât dacă se impune. Se urmărește refacerea cutiei craniene în partea frontală”, ne spune Georgiana Doboș. Astfel disting că, dincolo de îngrijorare stă un munte de încredere. Încredere în toate lucrurile pe care nu le-ai trăit deocamdată cu cel de lângă tine, dar pe care știi că le vei trăi…

De ce se operează din nou

Doctorul Ștefan Florian, cel care l-a operat pe Doboș după accidentul suferit, a informat încă de atunci că Toni va mai fi operat. „Fără cranioplastie, a fost până acum expus unei infecții și unor grave riscuri în caz de lovituri accidentale. Dorm lângă el cu frica de a nu-l lovi din greșeală”, ne-a dezvăluit doamna Doboș.

Are crize de epilepsie

Ca efect secundar al traumei suferite anul trecut, Toni Doboș a fost victima unei crize de epilepsie în perioada de convalescență. Doctorii au avertizat-o pe Georgiana Doboș că acestea pot apărea după operație. Mai mult, este de așteptat ca după noua intervenție chirurgicală aceste crize să se întețească.

"Toni nu mai are răbdare nici cu recuperarea. Vrea să fie mai repede din nou cum era. Ne-a fost foarte greu în aceste luni", Georgiana Doboș, soția lui Anton Doboș

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…