Iencsi e „secund”!

Giuleștenii își repatriază fotbaliștii. De ieri, Adrian Iencsi (foto, dreapta) este secundul lui Marian Rada, el urmând să semneze săptămâna aceasta un contract pe un an și jumătate cu gruparea din Grant. „Ne-am înțeles cu Iencsi în toate privințele, el va fi noul nostru antrenor secund, urmând să colaboreze cu Rada și cu Nicolae Manea. Totul este bătut în cuie. La finalul săptămânii viitoare, el va ajunge în țară pentru a parafa toate aceste lucruri, după care se va alătura lotului nostru în cantonamentul de la Poiana Brașov", spune Grigore Sichitiu. Directorul general al „feroviarilor" anunță că Iencsi va avea și contract de jucător: „Ca o surpriză pentru suporterii noștri, pot spune că el va fi legitimat și ca jucător. Astfel că este posibil ca el să îmbrace din nou tricoul vișiniu, ceea ce ne bucură, pentru că știm ce înseamnă Iencsi pentru Rapid".
Iencsi e „secund"!

Giuleștenii își repatriază fotbaliștii. De ieri, Adrian Iencsi (foto, dreapta) este secundul lui Marian Rada, el urmând să semneze săptămâna aceasta un contract pe un an și jumătate cu gruparea din Grant. „Ne-am înțeles cu Iencsi în toate privințele, el va fi noul nostru antrenor secund, urmând să colaboreze cu Rada și cu Nicolae Manea. Totul este bătut în cuie. La finalul săptămânii viitoare, el va ajunge în țară pentru a parafa toate aceste lucruri, după care se va alătura lotului nostru în cantonamentul de la Poiana Brașov“, spune Grigore Sichitiu.
Directorul general al „feroviarilor“ anunță că Iencsi va avea și contract de jucător: „Ca o surpriză pentru suporterii noștri, pot spune că el va fi legitimat și ca jucător. Astfel că este posibil ca el să îmbrace din nou tricoul vișiniu, ceea ce ne bucură, pentru că știm ce înseamnă Iencsi pentru Rapid“.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]