`Când am avut șase goluri am tratat meciul total neserios!`

Fostul component al marii echipe a României care aducea trofeul continental la București, Ștefan Birtalan, consideră că înfrângerea în fața Ungariei se datorează faptului că după minutul 45, atunci când tricolori conduceau cu șase goluri, au luat în "zefelmea" adversarul și asta s-a văzut în rezultatul final. "Din păcate se întâmplă și lucruri de genul acesta în handbal. Păcat de ceea ce s-a întâmplat. Au tratat meciul neserios după ce au avut șase goluri avans. Nu e vorba că au căzut fizic sau psihic. Au luat partida în zeflemea după minutul 45. Faptul că ne-am dus la cinci goluri a fost o supriză pentru noi. Meciul l-am pierdut noi, nu l-au câștigat ei. Trebuie să câștigăm acum cele trei meciuri care urmează. Clar este că am clacat și din cauza lipsei de experiență, dar și că am tratat de sus Ungaria după ce am avut avantaj", a spus Ștefan Birtalan la gsptv.
`Când am avut șase goluri am tratat meciul total neserios!`

Fostul component al marii echipe a României care aducea trofeul continental la București, Ștefan Birtalan, consideră că înfrângerea în fața Ungariei se datorează faptului că după minutul 45, atunci când tricolori conduceau cu șase goluri, au luat în "zefelmea" adversarul și asta s-a văzut în rezultatul final.

"Din păcate se întâmplă și lucruri de genul acesta în handbal. Păcat de ceea ce s-a întâmplat. Au tratat meciul neserios după ce au avut șase goluri avans. Nu e vorba că au căzut fizic sau psihic. Au luat partida în zeflemea după minutul 45. Faptul că ne-am dus la cinci goluri a fost o supriză pentru noi. Meciul l-am pierdut noi, nu l-au câștigat ei. Trebuie să câștigăm acum cele trei meciuri care urmează. Clar este că am clacat și din cauza lipsei de experiență, dar și că am tratat de sus Ungaria după ce am avut avantaj", a spus Ștefan Birtalan la gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]