Rapid a câștigat lupta cu Dinamo pentru Curteanu!

Fostul fundaș al echipei Universitatea Craiova, Paul Curteanu, a dezvăluit azi, că, în zilele următoare urmează să se realizeze transferul său la Rapid, echipă alături de care se antrenează începând de luni, anunță MEDIAFAX. "Mă aflu în discuții cu Rapid încă din toamnă. A fost această situație cu Peseiro la Rapid, însă în următoarele zile se va stabili totul", a afirmat apărătorul de 25 de ani. Jucătorul a evoluat până la finalul sezonului 2007-2008 la Universitatea Craiova, când a devenit jucător liber de contract. Din vara anului trecut nu a mai evoluat la nicio altă echipă, el antrenându-se în câteva rânduri în toamnă cu formația giuleșteană. Paul Curteanu este dorit și la Dinamo de antrenorul Mircea Rednic, care îl cunoaște din perioada în care conducea Universitatea Craiova.
Rapid a câștigat lupta cu Dinamo pentru Curteanu!

Fostul fundaș al echipei Universitatea Craiova, Paul Curteanu, a dezvăluit azi, că, în zilele următoare urmează să se realizeze transferul său la Rapid, echipă alături de care se antrenează începând de luni, anunță MEDIAFAX.

"Mă aflu în discuții cu Rapid încă din toamnă. A fost această situație cu Peseiro la Rapid, însă în următoarele zile se va stabili totul", a afirmat apărătorul de 25 de ani.

Jucătorul a evoluat până la finalul sezonului 2007-2008 la Universitatea Craiova, când a devenit jucător liber de contract.

Din vara anului trecut nu a mai evoluat la nicio altă echipă, el antrenându-se în câteva rânduri în toamnă cu formația giuleșteană.

Paul Curteanu este dorit și la Dinamo de antrenorul Mircea Rednic, care îl cunoaște din perioada în care conducea Universitatea Craiova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro