Paszkany : „E posibil să mai aducem un jucător străin!”

Paszkany :
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul campioanei României, CFR Cluj Napoca, Arpad Paszkany, a declarat că a fost nevoie de o schimbare de antrenor pentru că evoluțiile echipei nu au fost pe măsura lotului de jucători și al brandului echipei. Omul de afaceri a declarat că echipa campioană nu are probleme financiare și că nu există o criză financiară.

"Am decis să facem o schimbare pe banca tehnică, fiindcă tur de campionat ne-a nemulțumit.Așa cum am mai spus-o, pentru noi, cel mai important e campionatul. avem cel mai bun lot din țară și sper ca noua conducere să aducă fericire pentru suporterii noștri. Am încredere că vom repeta performanțele de anul trecut.  Pe noi ne interesează echipa noastră și nu celelalte formații. Problemele pe care acestea le au din cauza crizei nu ne interesează sub nicio formă".

Arpad Paszkany a mai spus că e posibil ca echipa sa să mai facă un transfer și că este vorba despre un fotbalist din străinătate.

"În retur, sunt șase puncte de recuperat, este greu, dar nu imposibil. Sperăm ca după prima parte a returului să ne aflăm pe primul loc în clasament. Dianmo e favorită la titlu, am spus-o de la începutul turului și mulți au zâmbit.E posibil să mai luăm un jucător, dar vă pot spune un singur lucru, va fi din străinătate. Nu avem obiceiul sa schimbăm antrenorii foarte des, dar când echipa nu dă randament, prima schimbată e banca tehnică.
CFR a devenit un brand, suntem cunoscuți pe toate continentelele lumii, datorită performanțelor și transferurilor pe care le-am efectuat.Avem un buget stabil, zvonuri că ne-e lovit și pe noi criza au circulat, însă nimic nu e adevărat
.", a spus patronul lui CFR Cluj Napoca.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×