„Situația Rapidului e delicată… nu știu dacă își mai revine!”

Răzvan Ochiroșii spune că, scăpată de meciurile dificile din Liga Campionilor, Steaua se poate bate pentru un nou titlu de campioană. Mijlocașul consideră că, în acest sezon, lupta pentru titlu se va da între mai multe echipe, dar că, din cauza situației grele prin care trece, Rapidul nu se poate număra printre pretendente. "La Steaua a existat dintotdeauna concurență pe posturi. Nu contează cine joacă, atât timp cât o face la cel mai înalt nivel. Rămâne la aprecierea antrenorului dacă eu merit să joc sau nu. Știu doar că trebuie să mă pregătesc exemplar și să-l determin să se gândeasca la mine. Ține numai de mine să demonstrez. Steaua a avut meciuri foarte grele în tur și poate de aceea nu a putut ține pasul în UEFA Champions League. Acum trebuie să ne concentrăm sută la sută pe campionat. Echipa are forța necesară pentru a aduce titlul cu numărul 24 în Ghencea. Contracandidatele Stelei în lupta pentru titlu sunt aceleași de până acum și li s-a adăugat și Timișoara. Nu știu dacă Rapid își va reveni, deoarece am înțeles că situația lor este destul de delicată", a declarat Ochiroșii.
"Situația Rapidului e delicată... nu știu dacă își mai revine!"

Răzvan Ochiroșii spune că, scăpată de meciurile dificile din Liga Campionilor, Steaua se poate bate pentru un nou titlu de campioană. Mijlocașul consideră că, în acest sezon, lupta pentru titlu se va da între mai multe echipe, dar că, din cauza situației grele prin care trece, Rapidul nu se poate număra printre pretendente.

"La Steaua a existat dintotdeauna concurență pe posturi. Nu contează cine joacă, atât timp cât o face la cel mai înalt nivel. Rămâne la aprecierea antrenorului dacă eu merit să joc sau nu. Știu doar că trebuie să mă pregătesc exemplar și să-l determin să se gândeasca la mine. Ține numai de mine să demonstrez. Steaua a avut meciuri foarte grele în tur și poate de aceea nu a putut ține pasul în UEFA Champions League. Acum trebuie să ne concentrăm sută la sută pe campionat. Echipa are forța necesară pentru a aduce titlul cu numărul 24 în Ghencea. Contracandidatele Stelei în lupta pentru titlu sunt aceleași de până acum și li s-a adăugat și Timișoara. Nu știu dacă Rapid își va reveni, deoarece am înțeles că situația lor este destul de delicată", a declarat Ochiroșii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]