Tadici așteaptă „alchimiste” la Zalău

Antrenorul HC Zalău, Gheorghe Tadici, le așteaptă la echipa sa, peste câțiva ani, pe fostele sale jucătoare de la Oltchim. „Peste 2-3 ani, când își vor încheia conturile cu Oltchim, le aștept pe toate să revină la Zalău, acolo unde Gatzel, Beșe, Maier, Ivan sau Tolnai au casa și domiciliul stabil. Cu experiența lor vom face o echipă puternică. Acum, însă, pentru ele este important să joace la Vâlcea, unde sunt condiții de excepție și pot face cu adevărat performanță. Peste doi ani sper ca și noi la Zalău să avem din nou o echipă de cupe europene", a spus Tadici. După meciul de la Vâlcea (28-24 pentru Oltchim), Tadici a fost așteptat de fostele sale jucătoare, Vali Beșe, Ramona Ma
Tadici așteaptă „alchimiste" la Zalău

Antrenorul HC Zalău, Gheorghe Tadici, le așteaptă la echipa sa, peste câțiva ani, pe fostele sale jucătoare de la Oltchim.

„Peste 2-3 ani, când își vor încheia conturile cu Oltchim, le aștept pe toate să revină la Zalău, acolo unde Gatzel, Beșe, Maier, Ivan sau Tolnai au casa și domiciliul stabil. Cu experiența lor vom face o echipă puternică. Acum, însă, pentru ele este important să joace la Vâlcea, unde sunt condiții de excepție și pot face cu adevărat performanță. Peste doi ani sper ca și noi la Zalău să avem din nou o echipă de cupe europene”, a spus Tadici.

După meciul de la Vâlcea (28-24 pentru Oltchim), Tadici a fost așteptat de fostele sale jucătoare, Vali Beșe, Ramona Maier și Tereza Pâslaru. Cele trei și-au întâmpinat mentorul cu cadouri, cu ocazia noului an și au discutat minute bune.


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]