„Dacă m-aș întoarce vreodată în Ghencea ca adversar, s-ar putea să fiu înjurat ca Mutu!”

Mirel Rădoi știe cât de pătimași sunt ultrașii steliști și spune că în cazul în care, în viitor, se va transfera la o altă echipă și ar reveni în Ghencea ca adversar, s-ar putea să fie înjurat. Fundașul a încercat să explice astfel modul în care fanii vicecampioanei l-au primit pe Mutu, poate cel mai reprezentativ jucător al naționalei, la meciul din Ligă, contra Fiorentinei. "Eu mă așteptam ca Mutu să fie înjurat în Ghencea. Și pe mine, dacă m-aș transfera la altă echipă din străinatate și apoi aș reveni în Ghencea ca adversar, e posibil ca fanii steliști să mă injure", a spus căpitanul Stelei la gsptv.
"Dacă m-aș întoarce vreodată în Ghencea ca adversar, s-ar putea să fiu înjurat ca Mutu!"

Mirel Rădoi știe cât de pătimași sunt ultrașii steliști și spune că în cazul în care, în viitor, se va transfera la o altă echipă și ar reveni în Ghencea ca adversar, s-ar putea să fie înjurat.

Fundașul a încercat să explice astfel modul în care fanii vicecampioanei l-au primit pe Mutu, poate cel mai reprezentativ jucător al naționalei, la meciul din Ligă, contra Fiorentinei.

"Eu mă așteptam ca Mutu să fie înjurat în Ghencea. Și pe mine, dacă m-aș transfera la altă echipă din străinatate și apoi aș reveni în Ghencea ca adversar, e posibil ca fanii steliști să mă injure", a spus căpitanul Stelei la gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]