Greșeală de 40 de mii de euro

Alessandro Griselli, asistentul care a facilitat victoria Interului în partida de la Siena (2-1), a fost aspru pedepsit. Greșelile făcute în ultima etapă a campionatului italian l-au determinat pe Pierluigi Collina, fostul arbitru internațional care în prezent se ocupă cu delegările la partidele din Peninsulă, să aplice câteva măsuri drastice, fără a mai ține cont de numele celor vinovați. Cel mai afectat este Alessandro Griselli, asistentul care a închis ochii la ofsaidul clar ca lumina zilei din care Maicon a marcat golul victoriei campioanei Inter la Siena. În vârstă de 44 de ani, Griselli a făcut parte din brigada de arbitri care a condus finala Campionatului European, dintre Spania și Germania. El va urmări prestațiile colegilor săi din fața televizorului până în luna aprilie a anului viitor. Griselli se va alege astfel și cu o gaură în buget, de aproximativ 10 mii de euro pe lună. Alessandro Griselli, asistentul care a facilitat victoria Interului în partida de la Siena (2-1), a fost aspru pedepsit. Greșelile făcute în ultima etapă a campionatului italian l-au determinat pe Pierluigi Collina, fostul arbitru internațional care în prezent se ocupă cu delegările la partidele din Peninsulă, să aplice câteva măsuri drastice, fără a mai ține cont de numele celor vinovați. Cel mai afectat este Alessandro Griselli, asistentul care a închis ochii la ofsaidul clar ca lumina zilei din care Maicon a marcat golul victoriei campioanei Inter la Siena. În vârstă de 44 de ani, Grise

Alessandro Griselli, asistentul care a facilitat victoria Interului în partida de la Siena (2-1), a fost aspru pedepsit.
Greșelile făcute în ultima etapă a campionatului italian l-au determinat pe Pierluigi Collina, fostul arbitru internațional care în prezent se ocupă cu delegările la partidele din Peninsulă, să aplice câteva măsuri drastice, fără a mai ține cont de numele celor vinovați.

Cel mai afectat este Alessandro Griselli, asistentul care a închis ochii la ofsaidul clar ca lumina zilei din care Maicon a marcat golul victoriei campioanei Inter la Siena. În vârstă de 44 de ani, Griselli a făcut parte din brigada de arbitri care a condus finala Campionatului European, dintre Spania și Germania. El va urmări prestațiile colegilor săi din fața televizorului până în luna aprilie a anului viitor. Griselli se va alege astfel și cu o gaură în buget, de aproximativ 10 mii de euro pe lună.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]