Luminița Dinu, 15 minute de invincibiliate în meciul Oltchim-Buzău!

Oltchim a făcut spectacol azi, în Sala Traian din Rm. Vâlcea, învingând un un categoric 37-18 pe HCM Hidroconcas Buzău, într-un meci din etapa aVIII-a a Ligii Naționale. Deși cu o echipă decimată de accidentările lui Beșe, Nechita, Pâslaru, Maier și Lecușanu, trupa antrenată de Ivica Rimanic a spulberat cu 37-18 (18-13) pe HCM Buzău, echipă care ocupa locul 3 înaintea acestei partide. Portarul de legendă al Oltchimului, Luminița Dinu a făcut show în repriza a doua, în care a închis efectiv poarta timp de 15 minute, ea fiind ovaționată minute în șir de cei circa 1.000 de spectatori. Astfel, între minutele 33 și 48, "Huțu" nu a încasat niciun gol, apărând în mai multe situații de unu la unu cu adversarele, inclusiv două aruncări de la 7 metri. În acest timp Vâlcea a marcat de 11 ori consecutiv și s-a desprins de la 20-14 (minutul 33) la 31-14 (minutul 48). Maghiara Rita Borbas și-a făcut cadou un gol, ea aniversându-și nașterea chiar în ziua meciului. Principalele marcatoare pentru Oltchim au fost Avădănii 7, Ardean 6, Meiroșu 5, Szucs 4, Pușcașu 4 în timp ce pentru HCM cele mai multe goluri le-au reușit Mojoiu 7 și Molfea 3
Luminița Dinu, 15 minute de invincibiliate în meciul Oltchim-Buzău!

Oltchim a făcut spectacol azi, în Sala Traian din Rm. Vâlcea, învingând un un categoric 37-18 pe HCM Hidroconcas Buzău, într-un meci din etapa aVIII-a a Ligii Naționale.

Deși cu o echipă decimată de accidentările lui Beșe, Nechita, Pâslaru, Maier și Lecușanu, trupa antrenată de Ivica Rimanic a spulberat cu 37-18 (18-13) pe HCM Buzău, echipă care ocupa locul 3 înaintea acestei partide. Portarul de legendă al Oltchimului, Luminița Dinu a făcut show în repriza a doua, în care a închis efectiv poarta timp de 15 minute, ea fiind ovaționată minute în șir de cei circa 1.000 de spectatori. Astfel, între minutele 33 și 48, “Huțu” nu a încasat niciun gol, apărând în mai multe situații de unu la unu cu adversarele, inclusiv două aruncări de la 7 metri. În acest timp Vâlcea a marcat de 11 ori consecutiv și s-a desprins de la 20-14 (minutul 33) la 31-14 (minutul 48). Maghiara Rita Borbas și-a făcut cadou un gol, ea aniversându-și nașterea chiar în ziua meciului. Principalele marcatoare pentru Oltchim au fost Avădănii 7, Ardean 6, Meiroșu 5, Szucs 4, Pușcașu 4 în timp ce pentru HCM cele mai multe goluri le-au reușit Mojoiu 7 și Molfea 3.

În celelate partide ale runde a 8-a s-au consemnat rezultatele: Dunărea Brăila – CSM Ploiești 29-28, Oțelul Galați – KZN Slatina 38-23, HCM Baia Mare – "U" Jolidon Cluj 33-28, Tomis Constanța – CSM Cetate Deva 31-27, Rulmentul Urban – Rapid 44-22, HCM Roman – HC Zalău 23-18.

În clasament, situația se prezintă astfel: 1. Oltchim 16 p, 2. Rulmentul 13 p, 3. Rapid 12 p, 4. HCM Buzău 12 p, 5. Oțelul 10 p, 6. HC Zalău 7 p, 7. HCM Baia Mare 7 p, 8. Brăila 7 p, 9. "U" Cluj 6 p, 10. Cetatea Deva 6 p, 11. Tomis 6 p, 12. HCM Roman 5 p, 13. Slatina 3 p, 14. Ploiești 2 p.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]