Bicfalvi pune condiții: „Ori mă păstrați în lot, ori plec de tot!”

Bicfalvi pune condiții: „Ori mă păstrați în lot, ori plec de tot!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eric Bicfalvi se întoarce la Steaua, dar din păcate pentru el, întoarcerea sa coincide cu revenirea lui Marius Lăcătuș pe bancă, adică antrenorul care l-a „exilat” la Buzău.

Eu am mai fost o dată sub comanda dânsului și nu am fost oprit în lot, acum sper să-i demonstrez că merit să rămân”, a comentat internaționalul de tineret, convins că în urma pregătirii de iarnă soarta sa va fi decisă în Ghencea. Indiferent de decizia „Fiarei” în privința sa, Bicfalvi avertizează că nu va mai accepta să fie împrumutat la o altă echipă. „Dacă nici de această dată n-o să fie nevoie de serviciile mele, atunci mai bine să mi se rezilieze contractul cu Steaua și să fiu lăsat să plec liber”, a spus Eric. „Eu sunt un fotbalist tânăr și vreau să joc, încă mai pot evolua la naționala Under 21”, s-a justificat stelistul.

Bicfalvi a debutat în Ghencea sub comanda lui Gică Hagi, marcând și un gol spectaculos, cu Poli Iași, însă și-a pierdut locul în echipă imediat după numirea ca antrenor principal a lui Marius Lăcătuș.

Îi laudă pe Tudose și Lițu

Eric Bicfalvi nu a dorit să comenteze ultimele evenimente care au culminat cu demiterea lui Dorinel Munteanu: „Nu sunt în măsură să vorbesc. Am fost sunat și mi s-a spus ce program trebuie să urmez. Voi primi și un ceas (n.r. – test pulser), pe care îl voi folosi la exercițiile fizice”.

Bicfalvi se va prezenta la reunirea Stelei de pe 7 ianuarie alături de alți doi foști componenți ai Gloriei Buzău: „Tudose a fost căpitanul naționalei Under 21 și este un fundaș de mare viitor. Să știți că nici Lițu nu este un atacant rău. Dacă i se vor da și lui șanse, eu cred că va reuși“.

11 jocuri a bifat Bicfalvi la Gloria Buzău în turul acestui sezon, însă nu a reușit să marcheze, deși a fost folosit și ca atacant

9 meciuri a jucat Bicfalvi pentru Steaua, dintre care cinci sub comanda lui Hagi, unul cu Pedrazzini pe bancă și trei cu Lăcătuș ca antrenor principal

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
Verdictul lui Ilie Dumitrescu: cine trebuie să execute loviturile de la 11 metri la naționala României
Verdictul lui Ilie Dumitrescu: cine trebuie să execute loviturile de la 11 metri la naționala României
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să afle de la el
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Cod portocaliu de vreme severă în jumătate de ţară. ANM anunţă vijelii, grindină şi ploi cât pentru aproape o lună
Cod portocaliu de vreme severă în jumătate de ţară. ANM anunţă vijelii, grindină şi ploi cât pentru aproape o lună
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Cum l-a cucerit pe Marian Drăgulescu femeia care îl va duce a treia oară în faţa altarului: A durat trei luni să-mi fac curaj!
Cum l-a cucerit pe Marian Drăgulescu femeia care îl va duce a treia oară în faţa altarului: A durat trei…
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
CUTREMUR VALUTAR astăzi, 10 iunie. Ce se întâmplă cu moneda euro
CUTREMUR VALUTAR astăzi, 10 iunie. Ce se întâmplă cu moneda euro
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Ghidul suporterilor români la Euro 2024. Când e programat „marșul galben”, cu Bobonete în frunte
Ghidul suporterilor români la Euro 2024. Când e programat „marșul galben”, cu Bobonete în frunte
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Cum arată LOGANUL reinventat de ruși?
Cum arată LOGANUL reinventat de ruși?
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×