Taher, la un pas să facă o Universitate Arabă într-o fabrică de armament!

Taher, la un pas să facă o Universitate Arabă într-o fabrică de armament!
  • Publicat:
  • Actualizat:

A investit la Rapid 8 milioane de euro. A vrut să preia clubul de la George Copos și să îl ducă pe "culmi înalte", dar s-a lovit de "inteligența" patronului de la Ana. Am putea crede că omul de afaceri iordanian Fathi Taher, ar fi o victimă în acest caz, dar trecutul său ne face să schimbăm "foaia".

Taher, împreună cu 2 aliați, a falimentat o fabrică de armament din România. Întrepinderea Română Mecanică și Chimică Mija, a fost cumpărată de cei trei oameni și lăsată în paragină. Această uzină a fost "gândită" de marele savant Elie Carafoli și construită în 1938. Fabrica era destinată producției de grenade, bombe de aviație, rachete antitanc, mitraliere cu două și patru țevi și a altor piese de aramament ținute secrete de statul român. Uzina a fost trecută prin mai "multe mâini", de la indieni la fostul Ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, informează Jurnalul Național.

În 2004, Fathi Taher (acționar Rapid), Mohammad Yassin (omul care a preluat afacerile lui Omar Hayssam) și Marin Antonescu (fost agent DIE) au pus ochii pe terenul de 85 de ha de la Mija, teren situat într-o zonă superbă de deal, totul fiind înconjurat de păduri de stejar. În afacere a fost implicat și Constantin Toma (membru al CA Rapid), dar toată afacerea a fost dirijată de Taher. Acest grup a reușit să cumpere toată zona, inclusiv fabrica de armament.

Taher voia să construiască acolo o Universitate, destinată studenților din statele arabe, unde urmau să învețe aproximativ 10.000 de tineri. Nimic suspect până acum, dacă zona Mija nu s-ar fi situat într-o pădure, plină de poligoane militare subterane și terestre, plus o fabrică de arament, toate la 15 km de cea mai apropiată localitate. Odată cu desființarea Uzinei, 6.000 de angajați au rămas fără loc de muncă, iar populația localităților din jur a început să scadă dramatic.

Acum rămâne un mare semn de întrebare. De ce acest lucru a fost dorit de o grupare formată din cetățeni arabi, printre care și Yassin, om care se afla în relații strânse cu persoane condamnate pentru terorism (Omar Hayssam). În acest moment la Mija nu este nici Universitate Arabă, nici Fabrică de armament, iar cei doi arabi se ocupă de lucruri cinstite: Taher este acționar la Rapid, iar Yassin a preluat afacerile prietenului său Omar.

CITEȘTE AICI TOT MATERIALUL DIN JURNALUL NAȚIONAL

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×