Dinamo vrea Timișoara pe 1!

Dinamo vrea Timișoara pe 1!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scenariul pe care l-a propus ProSport cluburilor românești se referea la semnarea unei petiții ipotetice către FIFA. În 3 septembrie, FIFA a cerut ca echipei bănățene să îi fie scăzute șase puncte din clasament, pentru că a refuzat să se supună unei decizii a TAS.

Timișorenii așteaptă rejudecarea cauzei la Comisia de Apel a FIFA, unde sunt convinși că vor recâștiga cele șase puncte. Pe ce se bazează? „Am primit în scris acceptul FRF de a juca în noile echipamente, același organism informând apoi FIFA că nu am respectat prevederile TAS!”, explică Marian Iancu. Dacă verdictul este așteptat până la finalul sezonului, șefii de club din România deja și-au format propria lor părere, iar majoritatea ar vrea ca Bucur și Alexa să aibă în clasament 35 de puncte. Ceilalți au refuzat să comenteze subiectul. Îl cunosc prea puțin sau nu vor să-și facă deservicii.

Dinamo vrea… pe 2!

Chestionarul virtual a scos la iveală un nivel de fair-play nebănuit. Concret, este interesant că niciuna dintre grupări nu s-a declarat împotriva repunctării. Mai mult, cluburi ca rivala de moarte Dinamo sau CS Otopeni, cu care Timișoara se judecă la TAS, ar vrea ca bănățenii să fie absolviți de pedeapsă și să termine turul pe locul I. Ceva mai reticenți s-au dovedit campionii, aflați oricum în urma Timișoarei în clasament. „Este o problemă a comisiilor, nu a ziarelor”, a explicat Iuliu Mureșan, președinte la CFR Cluj.

Cel mai bun tur!

Culmea, jucătorii nu s-au prăbușit psihic după depunctare și, într-o perioadă în care nici nu au fost la zi cu drepturile financiare, contracte sau prime, au început o serie de 11 meciuri fără înfrângere, prin care, fără acea depunctare, ar fi fost acum campioni de toamnă. Poli a pierdut de două ori, însă a terminat neînvinsă cu Steaua, Rapid, CFR și Urziceni.

"Când se va face un demers pentru recuperarea punctelor Oțelului pierdute abuziv la comisie în favoarea lui FC Vaslui, vom semna orice altă petiție și vom merge până în pânzele albe pentru Timișoara" – Marius Stan, președinte Oțelul Galați

"Nu este treaba noastră. Chiar și ca parteneri de întrecere, nu avem nicio legătură cu acest caz și nu ne putem pronunța" – Ion Marin, antrenor Farul

"Deciziile nu au nicio legătură cu jocul echipei. TAS trebuie să le redea cele șase puncte bănățenilor. Timișoara e nevinovată!"
– Dumitru Dragomir, președinte LPF

"Dacă Timișoara își va recăpăta cele șase puncte de la FIFA și dacă își va păstra jucătorii, devine periculoasă în lupta pentru titlu" – Mircea Sandu președinte FRF

"Eu aș fi de acord, dar depinde de Consiliul de Administrație. Să ne dea și punctele noastre cu Steaua, că nu le-am primit"
– Nicolae Manea, dir. gen. adj. Rapid

"Nu am fi împotriva unei asemenea petiții. Pandurii ar semna așa ceva, dacă ar exista, pentru că ei își merită punctele"
– Marin Condescu, președinte Pandurii

"În principiu, nu cred că ar fi nimeni împotriva acestei inițiative. Deci, dacă lucrurile se vor pune în mișcare, noi vom semna această petiție" – Costel Bucur, patron Gloria Buzău

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…