Timișoara se mută în „Groapă”

Mai bine de jumătate din lotul timișorenilor s-a aflat în atenția „câinilor". În special tinerii. Acum, după lovitura de imagine numită „Torje", bucureștenii vor să continue seria achizițiilor. Conducătorii din „Ștefan cel Mare" vor să acopere posturile deficitare prin infuzie de juniori. Cum Pulhac este accidentat și a și căzut în dizgrația oficialilor după episodul „Maneaua", singura soluție pentru postul de apărător pe banda stângă e Diabate. De aceea, liderul vrea să se întărească prin aducerea lui Iasmin Latovlevici, un jucător tânăr de 22 de ani. Mai mult, zilele trecute, președintele executiv al clubului din Floreasca, a discutat cu șeful violeților, Marian Iancu, despre evetualele mutări. Lista s-a redus la trei nume, pe lângă Latovlevici fiind Luchin, jucător pe banda dreaptă, și portarul Pantilimon. Pista Alexa a picat pentru că „închizătorul" nu se află în grațiile tuturor acționarilor, el fiind perceput ca un apropiat al lui Gigi Nețoiu, fostul acționar din „Groapă". De asemenea, mijlocașul stânga Arman Karamian nu se mai află în planurile alb-roșiilor, pretențiile timișorenilor în cazul său fiind mult prea ridicate.
Bogdan Savin
Timișoara se mută în „Groapă"

Mai bine de jumătate din lotul timișorenilor s-a aflat în atenția „câinilor”. În special tinerii. Acum, după lovitura de imagine numită „Torje”, bucureștenii vor să continue seria achizițiilor.

Conducătorii din „Ștefan cel Mare” vor să acopere posturile deficitare prin infuzie de juniori. Cum Pulhac este accidentat și a și căzut în dizgrația oficialilor după episodul „Maneaua”, singura soluție pentru postul de apărător pe banda stângă e Diabate. De aceea, liderul vrea să se întărească prin aducerea lui Iasmin Latovlevici, un jucător tânăr de 22 de ani. Mai mult, zilele trecute, președintele executiv al clubului din Floreasca, a discutat cu șeful violeților, Marian Iancu, despre evetualele mutări. Lista s-a redus la trei nume, pe lângă Latovlevici fiind Luchin, jucător pe banda dreaptă, și portarul Pantilimon. Pista Alexa a picat pentru că „închizătorul” nu se află în grațiile tuturor acționarilor, el fiind perceput ca un apropiat al lui Gigi Nețoiu, fostul acționar din „Groapă”. De asemenea, mijlocașul stânga Arman Karamian nu se mai află în planurile alb-roșiilor, pretențiile timișorenilor în cazul său fiind mult prea ridicate.

300
de mii de euro costă Latovlevici, iar timișorenii vor avea 50 la sută dintr-un viitor transfer

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
S-a răzgândit după patru ani! O legendă a sporturilor de iarnă revine pentru încă o Olimpiadă
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro