Lucescu și Raț vor răzbunare după înfrângerea din tur

Barcelona - Șahtior este un meci aparent fără miză, ambele formații fiind calificate în primăvara europeană. Spaniolii în Ligă, ucrainenii în UEFA. Însă „minerii" lui Lucescu au de plătit o poliță Barcelonei. În meciul tur, catalanii au câștigat cu 2-1, după o fază în care au continuat jocul deși ar fi trebuit să trimită mingea în afara terenului. „Momentul revanșei", așa cum a scris ieri presa din Ucraina, a venit pentru Șahtior, jucătorii dorind, deși rezultatul final nu mai contează, să facă o partidă bună în Catalunia. „Meciul tur trebuia să se termine cu victoria noastră. Nu am reușit atunci, dar sper să o facem acum", a declarat căpitanul Srna înaintea zborului de cinci ore până la Barcelona. Și șanse există, dat fiind faptul că Josep Guardiola, tehnicianul Barcelonei, nu a convocat pentru această partidă mai multe nume sonore din lotul „catalanilor", menajați în vederea partidei cu Real Madrid din weekend. Astfel, Henry, Messi, Dani Alves, Puyol, Marquez, Yaya Toure, Xavi și portarul Valdes nu au fost convocați pentru meciul de diseară. De cealaltă parte, Răzvan Raț, aflat probabil la ultimul meci pentru Șahtior înainte de plecarea la Juventus, este anunțat titular, alături de toate celelalte vedete ale echipei, Lucescu neavând probleme de efectiv.
Lucescu și Raț vor răzbunare după înfrângerea din tur

Barcelona – Șahtior este un meci aparent fără miză, ambele formații fiind calificate în primăvara europeană. Spaniolii în Ligă, ucrainenii în UEFA.

Însă „minerii” lui Lucescu au de plătit o poliță Barcelonei. În meciul tur, catalanii au câștigat cu 2-1, după o fază în care au continuat jocul deși ar fi trebuit să trimită mingea în afara terenului. „Momentul revanșei”, așa cum a scris ieri presa din Ucraina, a venit pentru Șahtior, jucătorii dorind, deși rezultatul final nu mai contează, să facă o partidă bună în Catalunia. „Meciul tur trebuia să se termine cu victoria noastră. Nu am reușit atunci, dar sper să o facem acum”, a declarat căpitanul Srna înaintea zborului de cinci ore până la Barcelona. Și șanse există, dat fiind faptul că Josep Guardiola, tehnicianul Barcelonei, nu a convocat pentru această partidă mai multe nume sonore din lotul „catalanilor”, menajați în vederea partidei cu Real Madrid din weekend. Astfel, Henry, Messi, Dani Alves, Puyol, Marquez, Yaya Toure, Xavi și portarul Valdes nu au fost convocați pentru meciul de diseară. De cealaltă parte, Răzvan Raț, aflat probabil la ultimul meci pentru Șahtior înainte de plecarea la Juventus, este anunțat titular, alături de toate celelalte vedete ale echipei, Lucescu neavând probleme de efectiv.


"Este o senzație unică să joci pe «Camp Nou». Chiar dacă meciul nu mai are nicio importanță pentru calificare, un rezultat bun ar fi foarte important pentru moralul echipei și pentru fanii lui Șahtior"
– Răzvan Raț, fundaș Șahtior Donețk

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro