Njock: „Să nu mai aud de Craiova!”

Njock:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul nu se va prezenta nici în ianuarie în Bănie, deși este jucătorul Universității până în 2010. Deși se află sub contract cu gruparea din Bănie până în 2010, Njock susține că nu-l interesează decât recuperarea sa, în vară el suferind o ruptură a ligamentelor încrucișate la piciorul drept. Contactat de ProSport, camerunezul a fost foarte categoric. „Să nu mai aud de Craiova! În tot acest timp n-au dat măcar un telefon să mă întrebe de sănătate, să nu mai vorbesc că nu mi-au dat niciun ban, deși am contract. Să mă lase să plec liber, că acolo eu nu mai vin! Oricum, abia în martie voi putea să-mi reiau pregătirea, deci până la vară nu pot juca. M-au acuzat că îmi înscenez accidentarea, dar am trimis fotografii cu mine în ghips. Numai nebunii pot gândi așa ceva”, a declarat, din Belgia, Njock, care efectuează un program special de refacere.

„Nici ei nu mă vor!”
Deși au trecut șapte luni de când trebuia să revină în Bănie, camerunezul, care mai are contract cu Știința până în 2010, vrea să fie lăsat să plece liber, explicând că ar fi și rușinos să mai vină în Bănie în ianuarie. „E ca și cum m-aș duce acolo și le-aș spune: «Știți, sunt Njock și vreau să mă antrenez». E clar că nici ei nu mă mai vor dacă n-au dat măcar un telefon, să fi zis: «Bă, boule, ești bine?»”, declară Njock.


L-au suspendat

Conducerea Universității l-a suspendat pe Njock pe 9 august 2008 pe trei luni, urmând ca pedeapsa să i se prelungească până la finalul contractului, în 2010, conform oficialilor olteni. Fotbalistul camerunez a fost taxat serios și la salariu de finanțatorul Adrian Mititelu (foto), cu 10% din contract.

 

 

 

 

 

"Cât timp a fost la Craiova, nu a jucat la superlativ. Cred că ne-a făcut un bine, pentru că, nemaivenind, a lăsat loc pentru alți copii care continuă să apară." – Ilie Balaci, manager general U Craiova

18 goluri în 44 de meciuri a marcat Njock pentru Universitatea Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…