Ganea confirmă acuzele: „Iancu nu m-a plătit din iunie!”

Fostul atacant al echipei naționale, Ionel Ganea, a comentat scandalul de la Timișoara. Actualul jucător al timișorenilor a spus că nu a mai fost plătit din luna iunie deși clubul a fost obligat de CAF să plătească. Acesta a precizat că dacă Timișoara nu plătește până pe 7 decembrie, clubul nu va fi programat. "La fel ca în cazul meu, motivele nu sunt întemeiate.Nici până acum nu s-au făcut publice. Eu nu mi-am primit banii de luni de zile. Clubul era obligat să mă plătească. Dacă nu mă plătesc până pe 7 decembrie, clubul nu va fi programat în campionat!", a spus Ionel Ganea la Telesport.
Ganea confirmă acuzele: "Iancu nu m-a plătit din iunie!"

Fostul atacant al echipei naționale, Ionel Ganea, a comentat scandalul de la Timișoara. Actualul jucător al timișorenilor a spus că nu a mai fost plătit din luna iunie deși clubul a fost obligat de CAF să plătească. Acesta a precizat că dacă Timișoara nu plătește până pe 7 decembrie, clubul nu va fi programat.

"La fel ca în cazul meu, motivele demiterii nu sunt întemeiate.Nici până acum nu s-au făcut publice. Eu nu mi-am primit banii de luni de zile, mai precis din iunie. Clubul era obligat de către CAF să mă plătească. Dacă nu mă plătesc până pe 7 decembrie, clubul nu va fi programat în campionat!", a spus Ionel Ganea la Telesport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]