Ganea, refuzat din nou

Ganea, refuzat din nou
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionel Ganea a câștigat deja procesul cu Poli Timișoara în instanțe civile, dar situația lui nu s-a schimbat radical. Fotbalistul speră însă ca până în 2009 scandalul să se stingă. În această toamnă, atacantul și-a făcut dreptate la comisiile abilitate din cadrul Federației Române de Fotbal, unde s-a stabilit că echipa Poli Timișoara nu îi poate încheia contractul unilateral fără despăgubiri. După decizia irevocabilă dată de CAF, Ganea susține că a încercat să o dea la pace cu Marian Iancu. „Eu am spus că vreau să ajungem la un acord, dar nu pot să semnez o hârtie în defavoarea mea.

Eu vreau un acord în favoarea ambelor părți. Pentru următorii doi ani de contract, nu am cerut niciun cent în plus”, a precizat fostul căpitan al echipei. Dacă și-ar continua contractul scadent în iunie 2010, el ar mai avea de primit aproximativ 300.000 de euro, dar Ganea spune că nu a cerut acea sumă: „Nu a fost vorba de banii aceștia, nu am discutat pe tema asta. Am discutat referitor la restanțele din trecut pe care trebuie să mi le achite”.

Însă până la soluționarea situației, Ionel trebuie să se prezinte săptămânal la stadion pentru a primi dezlegare scrisă de la Dusan Uhrin jr, prin care i se spune că nu are dreptul să se antreneze în cadrul organizat de Poli! „M-am prezentat la antrenament, dar am fost refuzat din nou. Eu mă adresez mai departe comisiilor FRF, pentru că este o abatere foarte gravă. Este o încălcare a dreptului la muncă, mi-a fost refuzat și programul de antrenamente la care aveam dreptul conform convenției pe care o am cu Timișoara”, a mai declarat Ganea.

"În fiecare săptămână îi dau dezlegare. Atâta vreme cât clubul mă anunță că i s-a reziliat contractul, trebuie să îi dau hârtie că nu îl pot primi la antrenament."
– Dusan Uhrin jr., antrenor Poli Timișoara

"Toată ziua mă sună, dar nu îi mai răspund. Acum mă sună cu numere private. Zice: «Marinică, ajută-mă că pierd casa», să nu rămână pe drumuri. Eu sunt Marinică pentru el." – Marian Iancu, patron Poli Timișoara

"Ganea pentru mine este istorie. I-am dat prea multă atenție unui golan. Are contractul anulat în Consiliul de Administrație. El l-a semnat." – Marian Iancu, patron Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…