Capcana

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Dacă n-ar fi existat această înfrângere categorică, atunci ea trebuia inventată, ca să-l parafrazăm pe Marian Iancu. Nu mai contează nici palmaresul, nici culorile, nici depunctarea, când vine vorba de Dinamo, Timișoara intră în transă. Uită tot, dă cu piciorul la tot. Sinucigașul sadea. Credeți că slovacul Brezinsky sau costaricanul Parks au priceput ceva din vânzoleala ori presiunea suplimentară de dinaintea partidei? Cei doi nu săriseră de vârsta șotronului pe vremea când, la sute de kilometri, se năștea obsesia Dinamo dintr-o profeție închipuită ori nu a lui Mircea Lucescu. Pentru cei doi și toți ceilalți flăcăi ai lui Uhrin partida cu liderul trebuia să fie la fel de importantă precum cea cu campioana CFR de acum două săptămâni. Nici mai mult, nici mai puțin. Trebuia să fie, dar n-a fost. Încă o dată, de un deceniu încoace, de la ultima victorie a lui Poli, gogoașa s-a umflat gata să intre în cartea recordurilor și s-a turtit degrabă pentru că bucătarul a folosit drojdie expirată. După 0-3, Poli nu mai e nici măcar liderul moral, sintagma care îndulcea nedreptatea. S-a încăpățânat să privească altfel un Dinamo fără sare și fără piper, dar logodit cu norocul. A picat în capcana de care s-a ferit CFR-ul în sezonul în care a luat titlul. N-a făcut un scop în sine din derby-urile cu granzii Capitalei.