Cine este Yeșilova?

Cel despre care presa turcă spune că a propus venirea lui Hakan Sükür în Ghencea, Yüksel Yeșilova (foto), preparatorul fizic al Stelei, are în spate o poveste foarte interesantă. A jucat fotbal în liga a treia din Germania, unde a fost chiar și golgheter, apoi s-a gândit să devină antrenor, motiv pentru care a terminat cursurile școlii din Kamen. S-a specializat ca preparator fizic la îndemnul prietenului său Gigi Mulțescu, care i-a spus că sunt zece mii de antrenori fără angajament în Turcia, așa că trebuie să-și găsească o specializare. Yeșilova a lucrat până acum la Ajax, Trabzonspor, Samsunspor, Kayserispor, Erzurumspor, Kahramanmarașspor, Poli Timișoara, FC Brașov, Sportul și „U" Cluj, iar în vară s-a ocupat de antrenamentele de viteză și coordonare ale elevilor lui Fatih Terim la Euro. Înainte de a fi preparator fizic a lucrat ca scouter.
Cine este Yeșilova?

Cel despre care presa turcă spune că a propus venirea lui Hakan Sükür în Ghencea, Yüksel Yeșilova (foto), preparatorul fizic al Stelei, are în spate o poveste foarte interesantă. A jucat fotbal în liga a treia din Germania, unde a fost chiar și golgheter, apoi s-a gândit să devină antrenor, motiv pentru care a terminat cursurile școlii din Kamen. S-a specializat ca preparator fizic la îndemnul prietenului său Gigi Mulțescu, care i-a spus că sunt zece mii de antrenori fără angajament în Turcia, așa că trebuie să-și găsească o specializare. Yeșilova a lucrat până acum la Ajax, Trabzonspor, Samsunspor, Kayserispor, Erzurumspor, Kahramanmarașspor, Poli Timișoara, FC Brașov, Sportul și „U” Cluj, iar în vară s-a ocupat de antrenamentele de viteză și coordonare ale elevilor lui Fatih Terim la Euro. Înainte de a fi preparator fizic a lucrat ca scouter.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]