De la Becali la Pițurcă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Gigi Becali aleargă după cai verzi pe pereți. La atacantul după care i se scurg lui ochii tânjește toată floarea continentului. Pe arcuri la centrări, sprint ca și cum ar fi fugărit de leopard, fâșneț și abil pe centimetru pătrat și devreme acasă. Să caute la Play Station.

Becali a pierdut demult șirul vârfurilor încercate în ultimii trei ani, de la Thereau la Pedriel. Niciunul n-a făcut purici în Ghencea. După Galați, se joacă iarăși de-a ultimatumul. Cu Arthuro, Kapetanos și Stancu. S-a săturat, gata, din iarnă aduce alții. Ca să știe ce-l paște, situația de acum aduce cu vânzoleala ca în Gara de Nord de la Steaua din primii ani ai deceniului 9. Dacă Becali l-ar întreba pe Lăcătuș care i-au fost colegii din atac până la sosirea lui Pițurcă, l-ar pune în mare încurcătură pe actualul tehnician. Ar trebui să-și aducă aminte de vreo 20 de nume perindate în nici trei ani. Fiecare a făcut câteva dușuri la Steaua și gata, vorba lui Barbu-Magiun, a cărui poreclă s-a născut tot în Ghencea acelor ani bramburiți. De unii ne aducem aminte când și când. Tragedia lui Viorel Turcu sau Pena și feciorul. Pe toți i-a făcut uitați Pițurcă. Partea asta trebuie să-i placă lui Becali. În două sezoane, titlul și Sevilla ’86. Pac, pac. Steaua orbecăise însă fără vreun trofeu șapte ani. Deocamdată au trecut doar doi.