Stoianof, la primul gol în Liga 1

Stoianof, la primul gol în Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ovidiu Stoianof a debutat în 2003 în Liga I, dar a înscris prima dată abia luni. În 2006, Mititelu a refuzat un schimb cu „U“ Cluj, Stoianof – Szekely, ultimul ajungând acum la Steaua. Ovidiu Stoianof este jucătorul de la care suporterii Universității Craiova se săturaseră să tot aștepte ziua în care va marca primul gol. A fost adus în Bănie după ce a impresionat la un turneu semifinal de juniori în tricoul lui Callatis Mangalia, la începutul lui 2002, de Sorin Cârțu, iar în Liga I a debutat chiar în Ghencea, într-un meci împotriva Stelei, încheiat cu scorul de 0-0.

Din cei cinci ani și jumătate trecuți de atunci, Stoianof a jucat 34 de meciuri în Liga I, pe parcurs fiind împrumutat în ligile inferioare, la Juventus București, la Universitatea Cluj și FC Caracal. La toate celelalte echipe a reușit să marcheze goluri din toate pozițiile, numai la Craiova nu. În anul 2006, pe când era împrumutat la „U“ Cluj, „șepcile roșii“ au încercat un schimb cu Janos Szekely, refuzat de Adrian Mititelu. „Stoianof e mai bun decât Szekely și mai tânăr. O să vedeți că nu mă înșel“, spunea bossul Craiovei acum doi ani, când a refuzat schimbul. După prima reușită în Liga I, gol ce a adus și victoria Universității Craiova la Urziceni, „Bulgarul“ era în al nouălea cer. „Pur și simplu nu-mi vine să cred. A fost greu până acum, nu știu ce s-a întâmplat că am marcat după atât de mult timp, dar am evoluat și prea puțin în tricoul Craiovei, în rest eu fiind împrumutat. Nu mă așteptam să fiu titularizat de Napoli, dar uite că nu i-am înșelat așteptările. De acum vor urma și alte goluri, sunt convins de asta”, a declarat Ovidiu Stoianof, care mai bifase un singur meci în acest sezon, dar nu ca titular.


"Faptul că nu dădusem niciun gol în prima divizie nu m-a descurajat. Dar acum, că am spart gheața, sper să marchez multe goluri pentru Universitatea."
– Ovidiu Stoianof, atacant U Craiova

34 de meciuri a adunat Ovidiu Stoianof în prima ligă, toate în tricoul Universității Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×