Argăseală: „Mergem la FIFA!”

Redactor:
Vasile Parvan
Argăseală: „Mergem la FIFA!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Argăseală încearcă să rezolve cât mai repede problema legată de permisul de joc al atacantului bolivian al Stelei, Pedriel Suarez. Asta după ce problema legată de contul unde au fost virați cei 250.000 de dolari de clubul din Ghencea către Wilstermann nu a fost rezolvată, banii fiind blocați în instituția bancară ce intermediază tranzacția. „Nu a ajuns deocamdată cartea verde a lui Pedriel. Acum vom încerca să obținem de la FIFA permisul provizoriu de joc, dar am promisiunea de la clubul bolivian că săptămâna aceasta se va rezolva problema“, a spus președintele Stelei la Sport.ro. Oficialul stelist a lămurit și divergențele care au generat această problemă și care l-au privat pe Pedriel de debutul în Ghencea, după ce acesta fusese transferat în urmă cu o lună. „Este o problemă cu conturile, dar ea aparține lui Wilstermann, pentru că noi am trimis banii. Contul pe care ei ni-l trimiseseră nu era pe numele clubului“, a încheiat Argăseală.

FRF se va implica în acest caz

Florin Prunea, directorul de relații internaționale al FRF, a lămurit problema legată de eliberarea cărții verzi a lui Pedriel. „Cartea verde este un certificat de joc pe care îl solicită clubul care cumpără jucătorul după ce s-au semnat actele de transfer. Dacă actul nu vine în timp util, atunci FRF, și nu FIFA, poate elibera o carte verde provizorie valabilă un an“, a spus ofcialul federal.


"Pedriel a sunat în Bolivia pentru a rezolva problema. Avem promisiunea că se va rezolva în această săptămână, dacă nu, vom apela la FIFA"
– Valeriu Argăseală, președinte Steaua

"Dacă în decurs de 30 de zile Steaua nu primește cartea verde, atunci noi îi acordăm un permis de joc provizoriu, care este valabil un an"
– Florin Prunea, director de Relații Internaționale al FRF

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…