Buzoienii au „spart gheața”

Buzoienii au
  • Publicat:
  • Actualizat:

Piteșteni au intrat în teren montați și cu gândul de a păstra cele trei puncte în Trivale. Prima mare ocazie a piteștenilor apare în minutul 9, când Kamara trage din 6 metri, iar Barbu se opune salvator.

Argeșenii „înclină” terenul spre poarta celor de la Buzău, atacând în valuri, numai lipsa de inspirație din fața porți și zidul Gloriei au făcut ca scorul să fie 0-0 la pauză. Cei de la Buzău au venit cu intenția clară de a nu pierde acest meci și s-au dispus pe două linii în fața buturilor lui Barbu. Doar două greșeli grave ale lui Valentin Stan, au făcut ca trupa lui Magalhazes să apară periculos în fața porții lui Boșneag, prin Lițu și Bicfalvi care au ratat cu seninătate din poziții bune.

După o repriză în care tonul a fost dat de piteșteni și întreținut mocnit de cei de la Buzău, scorul este același ca la începutul partidei, 0-0

Buzoienii revin mai motivați de la cabine și au câteva ocazi bune de a marca în debutul părții secunde. Piteștenii își aduc aminte că au domninat primele 45 de minute și revin în avanposturi. Odată cu trecerea timpului ambele echipe vor mai mult, dar argeșenii par parcă panicați că nu reușesc să marcheze și sunt suprinși de un asalt al adversarilor spre poarta lor.

Arbitrul, care semnalizează offside, și câteva intervenții ale lui Boșneag, păstrează rezultatul intact. Piteștenii sunt din ce în ce mai „uimiți” de replica pe care o primesc de la Gloria Buzău, iar în minutul 73, Fallardo preia o acțiune pe cont propriu, șutează sec și face 1-0 pentru echipa lui Magalhazes.

Cei de la FC Argeș acuză șocul primirii golului și nu reușesc să fie lucizi în construcția atacurilor. Presează steril, fără a pune în pericol prea mare poarta apărată de veteranul de 34 de ani, Barbu.
În ultimele minute a”plouat” cu baloane în careul celor de la Gloria Buzău, dar golul izbăvitor vine după o bâlbă în defensiva buzoiană de care a profitat Voiculeț, care l-a învins cu un șut sec de la 15 metri pe Barbu.

Meciul se încheie la egalitate, 1-1, un rezultat echitabil dacă privim per ansamblu aspectul partidei, când fiecare formație a câștigat câte o repriză.

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI LIVE TEXT DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI ARGEȘ – BUZĂ‚U

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…