Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Un șef nou la CAF

Un șef nou la CAF

La o lună după ce Daniel Florea (foto) și foștii săi colegi de la CAF au fost „decapitați" de Mircea Sandu pentru deciziile luate în cazul „Valiza", conducerea FRF, împreună cu Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN), a găsit o altă soluție. Alegerea poartă numele lui Dorin-Silviu Sabău, avocat de renume. Acesta a fost în trecut procuror al Tribunalului Militar București și are o vechime de peste 30 de ani în domeniul justiției. În prezent are împreună cu soția
Un șef nou la CAF

La o lună după ce Daniel Florea (foto) și foștii săi colegi de la CAF au fost „decapitați” de Mircea Sandu pentru deciziile luate în cazul „Valiza”, conducerea FRF, împreună cu Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN), a găsit o altă soluție.

Alegerea poartă numele lui Dorin-Silviu Sabău, avocat de renume. Acesta a fost în trecut procuror al Tribunalului Militar București și are o vechime de peste 30 de ani în domeniul justiției. În prezent are împreună cu soția și fiul său propriul cabinet de avocatură.

Din viitoarea componență a CAF vor mai face parte încă patru arbitri, cum sunt numiți membrii acestei comisii, doi aleși de FRF, iar ceilalți doi de AFAN. Toate aceste mutări se vor oficializa în cadrul Comitetului Executiv al FRF, programat vineri. Contactat de ProSport, Sabău a confirmat numirea sa și a declarat că dorește ca imaginea comisiilor federale să se „curețe” odată cu venirea sa. „Nu vreau să mai planeze toate acele incertitudini ca până acum. Sper să nu mai apară zvonuri legate de credibilitatea CAF”, a conchis Sabău.

"Vă garantez că nu vor mai apărea decizii de tot râsul, cum au fost în vestitele cazuri «Valiza» sau «Bricheta»" – Dorin Silviu Sabău, avocat

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro