Sugrumă cu două mâini

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Un transfer, nimic mai mult, a schimbat chipul Stelei în jumătatea adversă în numai câteva zile. Până la aducerea lui Toja, flancurile echipei lui Lăcătuș supraviețuiau doar prin sprinturile lui Nicoliță. Când pe dreapta, când pe stânga, noroc că Bănel are plămâni și suflu de maratonist. Columbianul care a dat orașul lui J.R. pe cel al lui Gigi Becali vorbește aceeași limbă nu doar cu Dayro Moreno, ci și cu Neșu sau cu Lovin, după caz. Pentru unul care acum o săptămână abia își cunoștea noii colegi de suferință și plăceri e cel puțin promițător.

Respiră și Nicoliță, respiră și echipa care se poate desface în evantai, sugrumă victima cu două mâini. Nicidecum în cele din urmă, respiră și apărarea. Oricum a compus-o și a recompus-o din mers Lăcătuș – vezi meciul cu Galata -, apărarea nu a mai fost cea de cu câteva luni în urmă. În fiecare partidă, de la debutul cu Vaslui în Ligă, Ghionea și compania au lăsat prea multe culoare partenerilor, marcajul a fost aproximativ, relaxat ca la un meci de vacanță. Calul de bătaie a fost numai Zapata, în treacăt fie zis, singurul columbian care poate imita vocea realizatorului TV Stelian Tănase. Pe toți ceilalți i-am uitat, ne-am prefăcut că nu-i vedem. De-acum însă distracția s-a mutat în jumătatea adversă, tentația de a merge la party a fost mare, dar, cu excepția lui Golanski, apărarea i-a rezistat. Nu-i vorbă că și piteșteanul Dulcea nu are nici flerul, nici inspirația lui Nonda.