Urziceniul e lider în Liga 1 !

Pandurii - Unirea 1-5 și Gaz Metan - FC Timișoara 5-1 erau scorurile etapei trecute care anunțau un duel savuros. Ardelenii au „debarcat" cu țelul clar de a nu primi gol și, ca un bonus, poate chiar să marcheze. Evident, fotbalul nu e o știință exactă, și aici și-a intrat în rol Dan Petrescu. „Bursucul" a dominat duelul băncilor și i-a pregătit
Urziceniul e lider în Liga 1 !

Pandurii – Unirea 1-5 și Gaz Metan – FC Timișoara 5-1 erau scorurile etapei trecute care anunțau un duel savuros.

Ardelenii au „debarcat” cu țelul clar de a nu primi gol și, ca un bonus, poate chiar să marcheze. Evident, fotbalul nu e o știință exactă, și aici și-a intrat în rol Dan Petrescu. „Bursucul” a dominat duelul băncilor și i-a pregătit câteva surprize adversarului său. Cu Mara scos de la naftalina benzii drepte și adus în spatele vîrfurilor, Unirea a început în trombă. Onofraș a ratat singur cu portarul în primul minut, iar în minutul 9, Bălan (foto, în centru) a marcat după o fază șnur. Pustai a realizat pericolul și în minutul 17 l-a introdus pe Falemi pentru a-l bloca pe „decarul” Unirii. Prea târziu, startul pierdut a fost fatal.

Ardelenii s-au năpustit într-un atac steril, care a dat ocazia Urziceniului să se întreacă în ocazii la poarta adversă. Rusescu (13), Onofraș (15) și din nou Onofraș (45), cu o foarfecă superbă, ridicaseră tensiunea oaspeților. După pauză, elevii lui Petrescu au reuși să-i întregească opera acestuia cu încă trei goluri, și Unirea, „echipa europeană” cum strigă mândri fanii ialomițeni, se cațără pentru măcar o zi pe prima treaptă a Ligii I.

"Bogdan Mara ar trebui convocat la națională" – Mihai Stoica, manager Unirea Urziceni

"Ne-am grăbit să facem nuntă după victoria cu Timișoara" – Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]