Negocieri în stilul lui J.R. pentru Toja

Deși părea că niciun impediment nu stătea în calea realizării transferului lui Toja (foto, în galben) spre Steaua, FC Dallas a întrerupt legăturile cu oficialii din Ghencea. Evident, e vorba de bani. „Continuăm negocierile și așteptăm să primim o ofertă conformă cu valoarea jucătorului", a spus Michael Hitchock, bossul lui FC Dallas. La fel, tehnicianul texanilor, Shellas Hyndman, a afirmat: „Vrem să-l ajutăm pe Juan, dar trebuie să ne ajutăm și pe noi. Steaua trebuie să facă o propunere corectă". De ce nu acceptă oferta FC Dallas? Americanii vor ca steliștii să mărească suma de 1,5 milioane de dolari, deoarece la ei ar ajunge doar 500.000 de dolari. Din suma totală, 50% se duce către Santa Fe, 33% către FC Dallas și 17% către MLS. Se pare că negocierile texanilor privind renunțarea Ligii Americane la cei 17% au căzut, asta după ce aceasta dăduse acceptul tranzacției. A doua variantă pe care s-a mizat a fost aceea ca roș-albaștrii să plătească 1 milion de dolari lui FC Dallas, iar Santa Fe să-și primească banii dintr-un transfer ulterior de la Steaua.
Negocieri în stilul lui J.R. pentru Toja

Deși părea că niciun impediment nu stătea în calea realizării transferului lui Toja (foto, în galben) spre Steaua, FC Dallas a întrerupt legăturile cu oficialii din Ghencea.

Evident, e vorba de bani. „Continuăm negocierile și așteptăm să primim o ofertă conformă cu valoarea jucătorului“, a spus Michael Hitchock, bossul lui FC Dallas. La fel, tehnicianul texanilor, Shellas Hyndman, a afirmat: „Vrem să-l ajutăm pe Juan, dar trebuie să ne ajutăm și pe noi. Steaua trebuie să facă o propunere corectă“. De ce nu acceptă oferta FC Dallas? Americanii vor ca steliștii să mărească suma de 1,5 milioane de dolari, deoarece la ei ar ajunge doar 500.000 de dolari. Din suma totală, 50% se duce către Santa Fe, 33% către FC Dallas și 17% către MLS. Se pare că negocierile texanilor privind renunțarea Ligii Americane la cei 17% au căzut, asta după ce aceasta dăduse acceptul tranzacției. A doua variantă pe care s-a mizat a fost aceea ca roș-albaștrii să plătească 1 milion de dolari lui FC Dallas, iar Santa Fe să-și primească banii dintr-un transfer ulterior de la Steaua.

„Adevărul este că nimic nu s-a semnat și nimic nu garantează că pe viitor se va întâmpla asta, deși vreau enorm la Steaua“, a declarat Juan Toja.

Dallas nu vrea să primească banii în rate și nu e mulțumită de partea ei financiară din suma totală a transferului
Nestor Sivori, agentul lui Toja

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro